Deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, consideră că organizarea unui congres al acestei formaţiuni cât mai curând este oportună, astfel încât să fie ales un preşedinte al partidului legitimat prin voturi. În opinia sa, cel mai potrivit pentru a ocupa această funcţie este actualul preşedinte interimar, Liviu Dragnea.
Ionel Arsene a declarat, pentru Agerpres, că este nevoie ca PSD să intre într-o nouă etapă, în care să reuşească rezolvarea problemelor pe care le are.
„Am reuşit să lucrăm eficient în slujba cetăţenilor şi ne-am îndeplinit în mare parte angajamentele pe care ni le-am asumat în faţa românilor. Însă, PSD, ca organizaţie, se află într-un moment de răscruce în care trebuie să găsească cea mai bună soluţie de adaptare a profilului partidului la realităţile politice şi sociale ale României. Puterea PSD stă în organizaţiile judeţene, care, fără îndoială, sunt structuri puternice şi au nevoie să fie clarificată cât se poate de repede situaţia de la vârful partidului în ceea ce priveşte asigurarea conducerii pentru anii următori. Consider că cel mai potrivit pentru această sarcină, prin prisma experienţei sale politice şi a rezultatelor este actualul preşedinte interimar Liviu Dragnea.
Din punctul meu de vedere, PSD este un partid suficient de consolidat şi de bine aşezat şi dispunem de o resursă umană capabilă să facă faţă provocărilor care urmează, în aşa fel încât să putem merge mai departe cu guvernarea şi să susţinem Executivul în proiectele foarte importante pentru români, care au aşteptări ca o guvernare să producă efecte favorabile”, a declarat deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ.
Parlamentarul social-democrat susţine că partidul are ocazia de a reconfirma statutul de principala forţă politică a României.
„PSD are nevoie de o viziune pentru anul viitor, de stabilirea unor direcţii pe care partidul să le urmeze. PSD are toate motivele să continue guvernarea până la încheierea mandatului, iar în 2016 să ne prezentăm în faţa electoratului cu rezultatele acestei guvernări”, a adăugat liderul PSD Neamţ.
Deputatul Ionel Arsene s-a declarat mereu un susţinător al preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea.