Deputatul PNL Alexandru Nazare a transmis o solicitare pentru convocarea unei audieri a Grupului de lucru interministerial însărcinat cu elaborarea reglementărilor noilor norme europene în domeniul achizițiilor publice.
"Transpunerea noilor directive europene în domeniul achiziţiilor trenează și, mai grav, este şi ținută la secret, deși România și-a asumat un calendar cu Comisia Europeană pentru finalizarea transpunerii legislației comunitare până în luna iunie. Chiar dacă domeniul achizițiilor publice a fost una din cele mai importante vulnerabilități în procesul de absorbție a fondurilor europene, iar alinierea legislației naționale la cea europeană este urgentă, Ponta acţionează cu viteza melcului, în schimb sare ca ars în momentul în care vreo licitaţie nu iese cum îi convine. Chiar dacă premierul ne asigură că vom avea noile reglementări până în iunie, este inacceptabil ca opinia publică şi Parlamentul să nu fie la curent cu activitatea acestui grup ministerial însărcinat cu transpunerea legislaţiei de achiziţii publice. PNL vrea o nouă legislație în domeniul achizițiilor publice în acord cu normele europene, ca atare îşi propune să îi stimuleze pe reprezentanţii guvernului prin audierea publică în Parlament. Vrem să aflăm de la reprezentanţii guvernului care este stadiul elaborării noii legislații, care este componența grupului interministerial și cine îl conduce, care este stadiul consultărilor cu experții Comisiei Europene și când va fi trimis către Parlament acest pachet legislativ”, a declarat Alexandru Nazare, potrivit unui comunicat de presă.
Deputatul PNL trage un semnal de alarmă asupra permanentelor critici ale prim-ministrului Ponta la adresa desfăşurării unor proceduri de achiziţie publică sau a funcţionării CNSC-ului. ”Premierul și-a creat un obicei din a pune presiune pe membrii comisiilor de evaluare și ai completelor de soluționare a contestațiilor, intervenind, practic, în favoarea unor companii, așa cum a fost cazul licitației pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Pitești. Soluția problemelor din sistemul de achiziții publice nu este desființarea unor instituții sau desemnarea câștigătorilor în funcție de preferințele premierului, ci adoptarea unui cadru legal conform normelor europene pentru a descuraja fraudele și corupția”, a conchis Alexandru Nazare.