Deputatul Nicolae Bănicioiu a declarat, luni, că mitingul anunţat de PSD este un demers lipsit de sens, subliniind că acelor "luptători fanion împotriva abuzurilor" le lipseşte imaginaţia.
Deputatul Nicolae Bănicioiu a declarat, luni, că mitingul anunţat de PSD este un demers lipsit de sens, subliniind că acelor "luptători fanion împotriva abuzurilor" le lipseşte imaginaţia.
"Noi putem doar să anunţăm că noi nu facem miting sâmbătă. Eu, unul, cred că este o alegere nefericită. Este o idee pe care nu o luăm în calcul. Mi se pare un demers lipsit de sens. Nu vreau să zic nimic rău faţă de foştii mei colegi. Măcar s-a ales o altă temă, nu mai este un miting de susţinere a doamnei Dăncilă, nu mai este cu familia tradiţională, acum este împotriva abuzurilor. Şi mă bucur că, în sfârşit, se vorbeşte şi de stoparea abuzurilor, dar aş vrea să-i informez pe cei care organizează mitingul că au toată puterea: au Parlament, Guvern, majoritate parlamentară, deci pot să legifereze, pot să guverneze şi pot să stopeze orice abuz prin instrumentele democratice pe care poporul român le-a asigurat atunci când au mers la vot", a afirmat Nicolae Bănicioiu, fost membru PSD şi reprezentant al Pro România.
Bănicioiu a susţinut că PSD are "toate armele necesare" să corecteze abuzurile şi nu era nevoie de un miting, potrivit agerpres.ro
"Au toate armele necesare să corecteze aceste abuzuri, deci nu era nevoie neapărat de un miting, nu era neapărat nevoie de o desfăşurare de forţe, de a pune oamenii pe drumuri acum, ca să arătăm ce? Au majoritate parlamentară şi pot să rezolve orice problemă apărută şi să corecteze orice abuz, important este să şi vrea. Poate este un moment în care ar trebui să privim mult mai atent şi să vedem diferenţa între discursul public şi realitate", a subliniat Bănicioiu.
El a mai spus că foştilor colegi le lipseşte iniţiativa şi imaginaţia şi nu reuşesc să găsească modalitatea de a corecta abuzurile.
"Acei luptători fanion împotriva abuzurilor sunt foarte vocali pe stradă, sunt foarte vocali în emisiuni tv şi poate la miting, dar când vin la Parlament aici, iată, le lipseşte iniţiativa, imaginaţia şi nu reuşesc să găsească vreo modalitate de a contracara abuzurile pe care le strigă în stradă", a adăugat deputatul, menţionând că se referă la foştii colegi.
"Sunt foşti colegi care se luptă cu abuzurile doar în studiourile de tv, aproape toată conducerea PSD care mai are voie să meargă la televizor", a subliniat Bănicioiu.
Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat luni organizarea la Bucureşti, pe data de 9 iunie, de la ora 20,00, a unui miting "împotriva abuzurilor de mai mult timp" şi a încălcării principiilor statului de drept.
Decizia a fost luată de Comitetul Executiv Naţional al PSD, iar la miting sunt aşteptate, potrivit lui Dragnea, "sute de mii de persoane".