Deputatul Grațiela Gavrilescu revine la Umaniști. Fostul ministru și-a depus adeziunea la Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)

Deputatul Grațiela Gavrilescu revine la Umaniști. Fostul ministru și-a depus adeziunea la Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)

Deputatul Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului și-a depus adeziunea la Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). Aceasta revine la Umaniști, alături de care și-a început cariera politică.

,,Nicăieri nu-i mai bine ca la tine acasă. Am început politica la Umaniști și oriunde m-a purtat evoluția politică din ultimii 20 de ani, am rămas întotdeauna loială principiilor social-liberale și obiectivului de a asigura un mediu cât mai sanatos în România. Mai mult decât oricând, actuala criză a demonstrat că țara noastră are nevoie de fructificarea propriilor resurse, de susținerea producătorilor români, de promovarea clasei de mijloc, singura care poate ne asigura stabilitatea și progresul economic. Am convingerea că reprezentarea PPU-SL în Parlament va continua să se consolideze pentru că România are nevoie de promovarea soluțiilor umaniste la nivel legislativ”, a transmis Grațiela Gavrilescu, care preia conducerea organizației județene Prahova a partidului.

Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU-SL, afirmă că venirea Grațielei Gabrilescu în partid este o nouă confirmare a tendinței de consolidare a Umaniștilor, ale căror proiecte vor fi susținute de o nouă voce.

„Așa au demonstrat-o inclusiv cele mai recente sondaje, echipa umanistă se consolidează constant. În urma deciziei doamnei Grațiela Gavrilescu, umanistă de-o viață, de a se alătura partidului nostru, PPU - SL își va promova proiectele și la nivel parlamentar. Clasa de mijloc din România va fi susținută de acum înainte de o nouă voce cu experiență politică și administrativă incontestabilă. Construind temeinic - cu demnitate, onoare și curaj - umaniștii devin o forță politică relevantă, contribuind cu soluții concrete la depășirea crizei economice și sanitare generate de pandemia de coronavirus”, a spus Daniel Ionașcu.

Ne puteți urmări și pe Google News