Votul electronic a revenit ieri în Camera Deputaţilor după un an de absenţă, „ședinţa de familiarizare” a aleșilor cu noua consolă având loc de Valentine’s Day, sărbătoarea occidentală a îndrăgostiţilor.
După ce au servit prânzul, deputaţii au venit ieri în plen să li se explice școlărește noile reguli de vot care vor înlocui mâna ridicată. Înainte de „training”, majoritatea aleșilor au încercat, timid, să se joace cu noile aparate montate pe banca fiecărui deputat, ei fiind amuzaţi de situaţie. „Pe ecranul consolei în timpul votului vor fi afișate patru taste digitale inscripţionate cu «Prezent », «Pentru», «Contra », «Abţinere»”, au primit deputaţii instrucţiunile. Sute de degete au început să mișune pe ecrane. Cine nu apasă nici o tastă este considerat absent.
Au urmat 8 exerciţii și deputaţii s-au descurcat din ce în ce mai bine. „Ne-am înmulţit”, a spus președintele Camerei, Liviu Dragnea, în timp ce noi deputaţi reușeau să voteze corect. „Recomand PSD-ului să voteze pentru”, a mai spus el, râzând, la voturiletest. „Proiectul a fost adoptat. Unii de la PSD nu au votat”, a comentat șeful PSD. „Votaţi cum doriţi”, a spus el în final, tot în spirit de glumă.
Dragoste la prima vedere
Liviu Dragnea s-a arătat încântat de noul sistem de vot. „Vezi ce interesant e?”, i-a spus fostului ministru tehnocrat Cristian Ghinea, actual deputat USR. „Poţi să vezi fiecare cum a votat, pe culori. Roșu contra, verde pentru”, a remarcat Dragnea. „S-au încheiat cele 8 teste. Consider finalizată acomodarea noilor deputaţi cu sistemul de vot electronic”, a anunţat el la finalul exerciţiilor.
Își cheamă un coleg deputat să conducă, mai departe, ședinţa. Dragnea se trădează că nu a înţeles pe deplin noul sistem. „Eu mi-o scot pe asta, nu?”, a întrebat el în jur despre propria cartelă de vot.
În urma lui, deputaţii s-au „îndrăgostit” la prima vedere de noul sistem și au votat electronic peste 70 de proiecte de lege. Le-au respins pe toate.