Deputaţii Florentin Gust şi Petre Petrescu au fost excluşi din Partidul Social Democrat (PSD) pe motiv că s-au implicat în construcţia unei alte formaţiuni politice, respectiv Partidul Social Românesc (PSRo).
Anunţul a fost făcut vineri de către preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, în cadrul Reuniunii Comitetului Executiv şi a Consiliului Judeţean ale filialei, care a precizat că decizia a fost luată de către Biroul Permanent Judeţean, anunță Agerpres.
Biroul Permanent Judeţean a decis joi excluderea din partid a unor membri pentru s-au implicat în construcţia altei formaţiuni politice şi au adus prejudiciu de imagine PSD Dolj. Hotărârea Biroului Permanent Judeţean al PSD Dolj de excludere a celor doi deputaţi a fost confirmată vineri de către Comitetul Executiv Judeţean ai cărui membri au votat în unanimitate.
Alături de cei doi parlamentari au fost excluşi şi consilierii judeţeni Mihaela Ceană şi Constantin Moşoiu, precum şi alţi şapte membri. Potrivit lui Claudiu Manda, decizia poate fi contestată de cei excluşi la Comisia judeţeană de disciplină şi arbitraj a PSD Dolj în termen de zece zile.
"Cei excluşi nu au fost căutaţi, sunaţi, să fie întrebaţi dacă doresc să continue alături de noi. I-am văzut în mass-media prezenţi împreună la construcţia unui nou partid politic. Nu avem cum să credem că fac pe Lăscărică să ne spună 'Domn Semaca, domn Semaca, am fost aduşi cu forţa!' Dacă s-au implicat într-un alt partid politic, este libertatea lor să o facă, le urăm succes. Nu ştiu care va fi rezultatul pe care îl vor avea acolo, dar de azi nu mai sunt colegii noştri de partid, ci colegii noştri din politică, adversari pe scena politică şi rămâne să vedem la locale, parlamentare şi alte alegeri care vor fi rezultatele", a spus Manda.
Deputatul Petre Petrescu este preşedintele PSRo Dolj, iar Florentin Gust este vicepreşedinte naţional al noului partid condus de Mircea Geoană.