Deputații DECID astăzi dacă FAMILIA este formată dintr-un bărbat și o femeie. VEZI ce teorie are un liberal

Deputații vor vota astăzi proiectul de revizuire a Constituției, inițiat de Coaliția pentru familie, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Ieri, inițiativa legislativă a fost adoptată pe articole, iar azi are loc votul final. Camera este primul for legislativ care a dezbătut inițiativa, Senatul având ultimul cuvânt.

În forma actuală, Constituţia prevede: 

ARTICOLUL 48 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

Deputaţii PSD, ALDE şi PMP, dar şi unii dintre cei ai PNL au anunțat ieri că vor susţine acest proiect de lege. 

"Vreau să-i felicit pe toţi cei aproximativ 3 milioane şi jumătate de români care au semnat această iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei. Avem de-a face cu o formă de expresie a principiului suveranităţii poporului. Valorile familiei sunt fundamentale pentru societatea românească. Eu, ca unu care susţine familia creştină, mi se pare un moment de referinţă pentru România. În ultima perioadă, valorile fundamentale, valorile morale, valorile identitare ale societăţii în care trăim sunt tot mai atacate peste tot pe glob. Familia a devenit o ţintă. Acest demers presupune apărarea familiei şi a întregii legislaţii şi a tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti care se cuvin tuturor persoanelor care convieţuiesc în familii. Nu se restrânge niciun drept. Eu, personal, voi vota pentru forma propusă de Coaliţia pentru familie", a spus în cadrul dezbaterilor pe proiectul de lege deputatul PNL Daniel Gheorghe, potrivit Agerpres.

În schimb, colegul său Gabriel Andronache (PNL) a susținut că mamele care îşi cresc singure copiii vor fi lipsite de protecţia Constituţiei.

 

„Prin constituţionale vom încălca drepturi fundamentale ale unor cetăţeni. Este evident că excludeţi filiaţia din Constituţie. Este evident că mama care îşi creşte copilul nu va mai fi protejată de o normă constituţională prin modul în care încercaţi acum să reglementaţi. De aceea cred că textul aşa cum este propus este o greşeală”, a spus Andronache, făcând trimitere la Carta fundamentală a drepturilor omnului, în care dreptul la căsătorie este distinct de dreptul la familie.

„A include noţiunea de familie, în noţiunea de căsătorie este o greşeală”, a spus deputatul PNL, care a susţinut că modificarea Constituţiei în forma propus de Comisia juridică „este doar o primă încercare”, scopul final fiind acela de a se ajunge la restrângerea drepturilor fundamentale ale femeii în România.

Andronache a propus plenului adoptarea amendamentului PNL, potrivit căruia „familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului prin măsuri economice şi sociale, inclusiv prin încheirea căsătoriei. Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, având la bază egalitatea între soţi, drepturi şi datoria părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Amendamentul a fost respins, în favoarea sa exprimându-se 18 voturi, 96 „împotrivă” şi 8 abţineri.

Deputatul PSD Florin Iordache a menţionat că şi grupul din care face parte va susţine acest proiect în varianta venită de la comisia Juridică.

"Grupul PSD va susţine această iniţiativă, pentru că, din punctul nostru de vedere, această clarificare în Constituţie este bine-venită. Grupul PSD, mâine, la votul final, va susţine în integralitate această iniţiativă. Ea trebuie adoptată cu două treimi din totalul numărului de deputaţi, asta înseamnă 219 voturi", a spus Iordache. 

"PMP va susţine această iniţiativă. Eu, personal, cu toate că am trăit în Statele Unite de peste 10 ani şi oamenii văd democraţia altfel, cred că trebuie să ne păstrăm valorile creştin-ortodoxe. Cred că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Clar şi răspicat", a precizat și  deputatul PMP Ionuţ Simionică. 

"ALDE susţine această propunere. Aş vrea să convingem opinia publică de faptul că această opţiune a noastră nu este îndreptată împotriva nimănui. Faptul că eu cred că într-o familie un copil trebuie să îi spună unuia dintre părinţi 'mamă' şi celuilalt 'tată' face parte din educaţia mea. Faptul că eu cred că şansa de revigorare a poporului român stă în familia care procreează şi care îşi educă odraslele pe spiritul valorilor tradiţionale şi al năzuinţelor face parte din destinul meu de român şi cred eu că face parte din trăinicia noastră ca naţiune", a declarat, la rândul său, deputatul ALDE Varujan Vosganian.