Deputatul USR Stelian Ion a declarat, astăzi, că PSD nu ar trebui să-și schimbe „optica de justiție” în privința cazului deputatului social-democrat, Eugen Bejinariu, şi să voteze în favoarea solicitării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Nu suntem instanţă de judecată să ascultăm argumentele juridice în amănunt. Acum trebuie să decidem dacă facem sau nu scut pentru un coleg acuzat de fapte grave. Un prejudiciu de peste 60 milioane de dolari arată o faptă deosebit de gravă. Asta trebuie să decidem acum, Parlamentul, dacă lăsăm justiţia să se pronunţe? Înţeleg că sunt foarte multe argumente în apărare. De ce colegul nostru se fereşte să se prezinte în faţa instanţei care ar putea să dea o soluţie de achitare şi să scape fără aceste suspiciuni? Nu avem nimic personal cu domnia sa, nici nu am apucat să ne cunoaştem bine. E o chestiune de principiu", a precizat deputatul USR, citat de Agerpres.
El a adăugat că „ar trebui să ţinem cont de aceste semnale. Solicitarea către PSD este aceea de a-şi aminti că în decembrie, în campania electorală, prin vocea oficială a secretarului general al partidului, s-au delimitat de colegul lor Bejinariu şi i-au cerut acestuia să se pună la dispoziţia justiţiei, se pare că acum îşi schimbă optica. Vă rog să nu vă schimbaţi optica faţă de justiţie. Aţi spus că dacă Bejinariu va câştiga un nou mandat îi veţi cere din nou demisia. Vă rog exprimaţi prin vot această poziţie care vă este şi favorabilă. Să lăsăm binoamele şi trinoamele pentru algebră şi să nu le amestecăm cu ideea de justiţie", a mai spus Stelian Ion.
Potrivit acestuia, votul din comisia juridică a fost unul pur politic. „Chichiţa avocăţească găsită în comisie este în sensul că s-a descoperit că ar fi oarece probleme cu încadrarea juridică, însă reamintesc că avem de a face cu o faptă penală", a punctat deputatul USR.
Comisia juridică a dat în urmă cu două săptămâni un raport de respingere acestei solicitări. Votul din plen va fi secret cu bile.