Iulian Iancu a declarat ca vrea să solicite organelor de investigaţii să monitorizeze relaţia dintre unele publicaţii şi o parte dintre companiile vizate de anchetă.
Iancu spune că mai multe publicaţii media îl atacă în mod regulat şi agresiv atât pe el, cât şi activitatea comisiei, scrie HotNews.
„Instrumentele pe care le avem aici la comisia de ancheta sunt doar intrebarile pe care le punem, deci nu inteleg de unde aceasta agresivitate extrema. Drept pentru care vreau sa solicit oficial organelor de investigatii si de ancheta din Romania si de monitorizare sa monitorizeze aceste atacuri pana la finele comisiei de ancheta si relatia comerciala dintre acele publicatii media care se preteaza la acest joc si o parte din operatorii vizati de comisia noastra de ancheta”, a spus Iancu.
Acesta a făcut referire şi la unele declaraţii făcute de preşedintele PNL, Ludovic Orban, la adresa sa, pe care îl ameninţă cu instanţa.
„Eu nu am dat atentie si mi-am vazut in continuare de treaba in mod serios, dar o exceptie am facut, pentru ca subiectul a ajuns la nivelul cel mai inalt din punct de vedere politic.
Domnul Ludovic Orban s-a pretat sa-mi adreseze un atac direct printr-o publicatie media care de asemenea are actionariat comun, si publicatie si la un alt operator care este vizat de comisa de ancheta, si a facut afirmatia, fara nicio ezitare, ca sunt omul rusilor si ca sunt KGB si ca sunt omul Gazprom. Intrucat este presedintele celui mai important partid de opozitie din Romania, eu cred ca este un om foarte bine informat, prin urmare ii solicit public si ii dau o saptamana sa probeze ca eu sunt omul rusilor, ca sunt KGB si ca sunt omul Gazpromului.
In cazul in care nu face demonstratia public, ma voi adresa instantelor din Romania si in consecinta voi declina aceasta investigatie organelor de ancheta, cu toate consecintele de rigoare, petnru ca nu este doar un atac la o persoana, ci atacul este in mijlocul desfasurarii activitatii comisiei de ancheta al carei presedinte sunt”, a mai spus Iancu.