Deputatul independent, de Constanța, Mircea Banias, înaintea moțiunii PSD: “Nu mă vând pentru un vot”

Exclus din ALDE, odată cu Daniel Constantin, deputatul de Constanța, Mircea Banias, deși este curtat de putere pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu, spune că, cel mai probabil, miercuri nu va vota. La rândul lui, senatorul PNL de Constanța, Vergil Chițac, deși a rupt legătura cu organizația județeană din care face parte, spune că nu va vota moțiunea.

Parlamentarii constănțeni și-au exprimat public punctele de vedere în privința moțiunii de cenzură inițiată de PSD împotriva propriului guvern. La PSD Constanța, parlamentarii nu mișcă în front. Președintele filialei, Felix Stroe, s-a deplasat, în persoană, la București pentru a-l asigura pe Liviu Dragnea de fidelitatea deputaților și senatorilor constănțeni. “Sorin Grindeanu şi Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forţă a puterii executive a statului. PSD condamnă categoric tentativa ilegitimă a celor doi foşti membri ai partidului de a prelua puterea executivă a statului român”, a transmis Felix Stroe. 

PNL Constanța anunță oficial că nu va vota moțiunea PSD. Președintele filialei, deputatul Bogdan Huțucă, vorbind despre “războiul de tip mafiot din PSD”, susține că cetățenii sunt cei care vor plăti pentru criza politică generată de partidul lui Liviu Dragnea. „Poziția Partidului Național Liberal față de moțiunea PSD depusă împotriva PSD este clară: vom fi prezenți în sală dar nu vom vota. PSD trebuie să își asume în totalitate și până la capăt eșecul. Războiul de tip mafiot din interiorul partidului de guvernământ pune România între paranteze. Cine plătește? Românii”, consideră președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă. 

Parlamentarii de Constanța, care din diverse motive au răcit relațiile cu partidele pe listele cărora au fost aleși, spun și ei că nu vor vota moțiunea PSD. Recent exclus din ALDE, pentru că s-a situat de partea lui Daniel Constantin, deputatul Mircea Banias spune că nu ar vota. Admite că este curtat de putere dar “nu mă vând pentru votul ăsta”. El crede că “indiferent de cum iese votul, vom avea o altă majoritate iar coaliția de guvernare se va schimba și ea”. Iar dacă ar fi în locul președintelui Klaus Iohannis, “nu aș mai desemna un premier de la PSD”.

Senatorul PNL de Constanța, Vergil Chițac, deși în ultima perioadă a rupt legăturile cu partidul, din cauza unor problem interne în filială, nerezolvate până acum,  exclude gândul unei "răzbunări" pe propriul partid. “Oricine m-ar curta, rămân consecvent pe poziții. Mi se pare ca o bătaie între doi golani și tu ești de față. Nu aș vrea să girez o astfel de reglare de conturi. Nu votez”, a declarat senatorul Chițac, pentru EVZ.  Iar deputatul Uniunii Democrate a Turcilor din România, Iusein Ibram, a făcut pe misteriosul. S-ar fi convenit, în grup, ca fiecare deputat să voteze cum îi dictează conștiința, deși, de obicei, minoritățile votează cu Puterea . “Și am stabilit să nu ne spunem cum am votat.Chiar am și făcut glume. Cine este Puterea, Dragnea sau Grindeanu?”