Dependenta de violenta

Agresivitatea este perceputa de creierul uman ca o recompensa, ca si sexul, hrana sau drogurile, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani de la Universitatea Vanderbilt.

Pornind de la analogiile care exista intre creierul omului si cel al soarecelui, cercetatorii au descoperit, in urma unor experimente pe rozatoare, ca dopamina este eliberata si in cazul unui comportament agresiv, ca recompensa. „Experimentele ne-au aratat ca un individ va cauta intentionat o infruntare agresiva numai pentru ca aceasta ii ofera o senzatie de recompensa. Pentru prima data observam ca agresivitatea poate fi motivanta si ca dopamina joaca un rol-cheie in acest proces”, a declarat Craig Kennedy, unul dintre membrii echipei de cercetatori.