Denunțătorul lui Cristian David își retrage delațiunea. Roger Nițescu, amenințat cu inculparea soției și a socrului de procurorul DNA Doru Țuluș

Roger Nițescu, fost șef de cabinet al lui Cristian David pe vremea când acesta era ministru de Interne, și-a retras în apel denunțul formulat în dosarul în care David a fost condamnat pe fond la 5 ani de închisoare cu executare. Nițescu, al cărui denunț a „cântărit greu” la momentul condamnării pe fond alături de delațiunea lui Adrian Mladin, fost edil al comunei Jilava, a primit o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare.

Dosarul lui Cristian David, în care fostul ministru de interne a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită 500.000 de euro de la Adrian Mladin prin intermediul fostului său șef de cabinet, Roger Nițescu, se află pe rolul Completului numărul 3 de 5 judecători al Instanței supreme, cu următorul termen pe 25 februarie.

La ultimul termen de judecată, pe 28 ianuarie, la dosar au fost depuse motivele de apel ale inculpaților, printre care și cele ale lui Roger Nițescu. Acesta a arătat că nu își mai susține denunțul împotriva lui Cristian David, întrucât l-a scris sub presiunea exercitată de procurorul DNA Doru Țuluș, care l-a amenințat că, altfel, îi va inculpa soția și socrul.

„Mi s-a făcut cunoștință cu domnul procuror Țuluș. Aici mi s-a spus direct că nimeni nu are ceva de-a face cu mine, ci că ei sunt interesați de Cristian David, fiind întrebat dacă i-am dus acestuia vreo geanta cu bani. Eu am negat, după care mi s-a pus în vedere de către domnul Țuluș personal că dacă nu confirm acest lucru, pe mine mă așteaptă arestul preventiv urmată de inculparea soției mele și a socrului. (…) Afirmațiile legate de remiterea de către Mladin Adrian a sumei de 500.000 euro ministrului Cristian David, prin intermediul meu, la locuința sa, au fost inserate în denunțul depus la DNA, ca urmare a discuțiilor purtate de mine cu domnul Țuluș”, se arată în motivele de apel ale lui Roger Nițescu.

Un judecător l-a achitat pe fostul ministru

Pe 5 decembrie 2017, Cristian David a primit în acest dosar o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare, Roger Nițescu a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani de închisoare, în timp ce Cristinel Bîgiu, fost prefect de Buzău, și omul de afaceri Gheorghe Doloiu au fost achitați. Decizia a fost pronunțată de un complet de 3 judecători format din magistrații Ionuț Matei, Săndel Macavei și Ioana Bogdan. Ultima a formulat opinie separată în sensul achitării lui Cristian David, dar a scris în motivare că „nu este exclus ca inculpatul (n.r. – Nițescu) să se fi folosit de numele șefului său” și să fi păstrat sumele de bani „pentru folosul personal”.