Omul de afaceri Claudiu Florică şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-au prezentat, ieri, la sediul DNA. Primul care a ajuns la DNA a fost Claudiu Florică. El a stat doar câteva zeci de minute, iar la ieşire a refuzat să facă declaraţii.
Ulterior, la DNA a venit şi Dinu Pescariu. Pe 10 aprilie, DNA i-a pus sub acuzare pe Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, reprezentanţi ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în dosarul Microsoft.
„Inculpaţii Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ, în calitate de reprezentanţi în fapt/ drept ai societăţii D.Con-Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Sandu Gabriel, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă)”, susţin procurorii.