Evenimentul Zilei > Actualitate > Demonstrație de sadism într-un centru de plasament. Copil accidentat abandonat de îngrijitorii care căutau o minciună să scape de responsabilitate. VIDEO
Demonstrație de sadism într-un centru de plasament. Copil accidentat abandonat de îngrijitorii care căutau o minciună să scape de responsabilitate. VIDEO

Demonstrație de sadism într-un centru de plasament. Copil accidentat abandonat de îngrijitorii care căutau o minciună să scape de responsabilitate. VIDEO

Accidentul unui copil, dintr-un centru de plasament, lovit de un autoturism, scoate la iveală putreziciunea sistemului public de asistență socială. Cei care îl aveau în grijă și erau resposabili de siguranța și sănătatea lui, sunt mai preocupați să-și salveze pielea decât de soarta acestuia.

În vreme ce băiatul suferă și plânge de durere, îngrijitorii din centrul de plasament, nepăsători, pun la cale un scenariu menit să-i salveze de eventuala responsabilitate. Minute în șir parlamentează și discută diferite variante, în loc să cheme o ambulanță care să-l preia pe copil.

Acest accident s-a petrecut în județul Prahova, la un centru de plasament din orașul Plopeni, în luna iunie, anul trecut. Înregistrarea video, realizată de un alt copil, martor la lipsa de omenie a îngrijitorilor, scoate la iveală mizeria sistemului public de asistență socială.

Potrivit unor surse, unul dintre angajații centrului din Plopeni ar fi lăsat mașina parcată în curtea instituției cu cheile în contact. Profitând de neatenția șoferului, unul dintre adolescenții aflați în plasament a urcat la volan și a pornit mașina, lovind un alt băiat care se afla pe alee.

Povestea a ieșit la iveală abia acum, după un an, după ce clipul a ajuns în spațiul public. Autoritățile ridică din umeri.

Dialogul halucinant dintre îngrijitori

În timp ce băiatul urla de durere și cerea ajutor, îngrijitorii țipă la el și pun la cale scenariul pe care să-l susțină pentru a mușamaliza totul. Nici unul dintre cei implicați nu se apleacă asupra lui să-i acorde ajutor ba, dimpotrivă, strigă la el până se pun de acord dacă să anunțe sau nu cazul. Și dacă să cheme ambulanța pentru a-i acorda băiatului lovit primul ajutor.

Îngrijitor: Sună la Salvare repede!

Îngrijitoare: Păi ori sunăm ori nu sunăm.

Îngrijitor: Sună la Salvare repede că e pălit rău.

Îngrijitoare: E?

Îngrijitor Da.

Îngrijitor: Ce zic la Salvare?

Îngrijitoare: Ce să zicem, mă?

Îngrijitor: Nu ştiu hai să zicem că a căzut, că a făcut altceva.

Îngrijitoare: Că a căzut de unde? În halul ăsta să îşi rupă tibia?

Îngrijitor: Că a căzut din copac.

Îngrijitoare: Hai să ne gândim la ceva.

În cele din urmă indivizii s-au pus de acord și au afirmat că băiatul a căzut de pe bicicletă și și-a rupt piciorul. Abia atunci au sesizat și ambulanța, astfel încât acesta să primească îngrijiri de specialitate.

Concluziile, după un an de la accident

După apariția imaginilor în spațiul public, Protecţia Copilului a deschis o anchetă internă, iar doi angajaţi au fost concediați, în vreme ce alți patru s-au ales cu salariul tăiat pe trrei luni.

Cazul a fost preluat de poliție care a demarat o anchetă, după cum relatează reprezentanții IPJ Prahova.

„Polițiștii au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă”, a declarat Maria Magdalena Rădulescu, de la IPJ Prahova.

Potrivit spuselor sale, curând, se va decide dacă vinovaţii vor fi trimişi în judecată sau nu.

Între timp, chiar centrul de plasament din Plopeni a fost desfiinţat.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: