Democrații încep asaltul final la Donald Trump

Democrații încep asaltul final la Donald Trump

În Statele Unite ancheta declanșată de Partidul Democrat vizând suspendarea președintelui Donald Trump intră în etapa cea mai spectaculoasă, în care audierile vor fi publice.

Printre primele personalități așteptate în fața comisiilor Congresului se numără fostul consilier prezidențial pentru securitatea națională John Bolton. Din Washington, a transmis reporterul RRA Doina Saiciuc, citată de Rador.

"Democraţii din Camera Rezentaților care conduc ancheta pentru inițierea procedurii de destituire a președintelui Trump i-au chemat la audieri săptămâna viitoare pe John Bolton, fost consilier prezidențial pentru securitatea națională, și pe doi dintre avocații principali a Casei Albe, pentru depoziții privind presiunile pe care președintele Trump le-a făcut asupra președintelui ucrainean Zelenski de a-l investiga pe unul dintre rivalii săi democrați, Joe Biden.

Un veteran al politicii externe de linie dură, John Bolton ar putea fi un jucător crucial în ancheta de impeachment. Adjuncții lui au spus la Capitoliu că Bolton, care a părăsit Casa Albă în septembrie din cauza unor profunde dezacorduri cu președintele, a devenit furious în legătură cu eforturile de a face presiuni asupra Ucrainei pentru a începe investigații asupra democrațiilor. Bolton ar fi cel mai apropiat consilier al președintelui care ar depune depoziție în Camera Reprezentanților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Apariția la Capitoliu a lui Bolton este însă departe de a fi sigură, avocatul lui a spus că acesta nu va apărea voluntar în fața congresmenilor care conduc ancheta. Avocatul lui Bolton nu a specificat însă dacă clientul său va răspunde solicitării în cazul în care va fi somat. Între timp, fostul adjunct al lui Bolton, Charles Kupperman, așteaptă verdictul unui judecător federal, care va decide dacă poate fi forțat să facă depoziții de vreme ce a fost un consilier apropiat al președintelui.

Deși Congresul se va afla în vacanță săptămâna viitoare, comisiile care conduc investigația de impeachment vor continua audierile într-un ritm alert. Azi va fi o zi plină, sunt programați pentru depoziții: Robert Blair, asistent a lui Mike Melvin, șeful în exercițiu al Cancelariei Prezidențiale, John Eisenberg, primul avocat al Consiliului pentru Securitatea națională, și adjunctul său, Michael Alice.

Unul dintre martorii cheie, ofițerul CIA Alexander Vindman, a declarat în fața congresmenilor săptămâna trecută că Eisenberg i-a cerut să nu vorbească nimănui despre convorbirea telefonică de la 25 iulie Trump-Zelenski, în care președintele american îi cerea celui ucrainean o favoare, aceea de a-l investiga pe unul dintre rivalii săi politici, democratul Joe Biden.

Fiul acestuia Hunter a activat timp de cinci ani de zile în bordul companiei energetice ucrainiene Burisma. Eisenberg este cel care a transferat înregistrarea convorbirii într-un sistem înalt clasificat al Casei Albe", a transmis RRA.