Democrații îi lasă pe californieni fără mașini diesel și pe benzină

Inspirat pesemne de Greta Thunberg, guvernatorul democrat al Californiei a semnat un decret împotriva poluării și a încălzirii climatice. Cu riscul să lovească la temelie sectorul transporturilor, foarte dezvoltat în acest stat.

Mai precis, începând cu 2035, californienii nu vor mai avea voie să cumpere un vehicul nou echipat cu motor diesel sau pe benzină.

„Acesta este cel mai eficient pas pe care statul nostru îl poate face pentru a combate schimbările climatice”, a declarat guvernatorul democrat.

„De prea multe decenii, am lăsat mașinile să polueze aerul pe care îl respiră copiii și familiile noastre. Californienii nu ar trebui să se îngrijoreze dacă mașinile lor provoacă astm la copii.

„Mașinile noastre nu ar trebui să agraveze incendiile forestiere (...) Mașinile nu ar trebui să topească ghețarii sau să ridice nivelul oceanului și să ne amenințe plajele și coastele noastre apreciate”,  a continuat el.

Ordinul lui Gavin Newsom solicită Agenției pentru Calitatea Aerului din California să vină cu o nouă legislație vizând propunerea la vânzare din 2035 a venhiculelor cu zero emisii.

Altel spus,  mașinile vor trebui să aibe un motor electric sau cu hidrogen.

Anumite vehicule hibride vor fi, de asemenea, autorizate pentru vânzare. Declarația guvernatorului precizează că deținerea sau revânzarea mașinilor uzate va fi, de asemenea, permisă.

Prin urmare, piața vehiculelor noi este atacată de această decizie. Obiectivul anunțat al acestei măsuri: trecerea la o reducere de 35% a emisiilor de gaze cu efect de seră și de 80% a emisiilor de oxid de azot. Conform declarației lui Gavin Newsom, sectorul de transport, extrem de dezvoltat din California, este responsabil pentru mai mult de jumătate din emisiile de carbon ale statului.

Anunțul guvernatorului reamintește de o promisiune făcută în iulie  de Joe Biden, candidat democratc la alegerile prezidențiale din SUA. Acesta din urmă a dezvăluit un plan de investiții detaliat de 2000 de miliarde de dolari pe parcursul a patru ani care prevede energii fără carbon (cu un obiectiv de 100% în 2035), rețele electrice inteligente, clădiri cu consum redus, transport în comun,  bonusuri pentru vehicule cu emisii zero.

Pentru  Newsom, măsura va încuraja inovația în sectorul vehiculelor „curate” și va contribui la scăderea prețurilor lor de vânzare.

Potrivit experților auto, se preconizează că peste 1,6 milioane de vehicule ușoare vor fi vândute în California în acest an.

Coasta de vest a Statelor Unite, și în special California, a fost afectată de luna trecută de incendii gigantice care au ucis mai mult de treizeci de oameni și au distrus mii de clădiri. Conform consensului științific, amploarea excepțională a acestor incendii forestiere este parțial legată de schimbările climatice, care exacerbează seceta cronică și provoacă condiții meteorologice extreme.