Zeci de membri ai PDL Dolj au mers sâmbătă la Prefectură pentru a depune„Cartea minciunilor USL”, document în care au inventariat măsurile luate de USL pe parcursul celor 22 de luni de guvernare.
Documentul intitulat„Cartea Minciunilor USL – 22 luni de guvernare USL, 22 luni de jaf, incompetență și imunitate”, a fost depus la Registratura Prefecturii Dolj.
Conducerea PDL Dolj consideră că în această perioadă situaţia românilor s-a înrăutăţit, iar numărul taxelor a crescut. “Vrem să atragem atenţia opiniei publice că în timpul celor 22 de luni de guvernare USL am fost intoxicaţi doar cu minciuni. Una au spus, alta au făcut în realitate. Jaful este evident! Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni au fost doar promisiuni şi minciuni, populaţia este din ce în ce mai săracă, dar avem 35 de noi taxe”, a precizat duminică, într-o conferință de presă, deputatul Constantin Dascălu.
Documentul, care numără 48 de pagini, a fost întocmit de către guvernul alternativă al PDL: "Acest document de referință trebuie să-i aducă aminte domnului Ponta, de fiecare dată, că este dator alături de domnul Antonescu poporului român".