Şedinţa de Guvern de astăzi nu a fost lipsită de tensiuni! La debutul şedinţei, premierul Mihai Tudose l-a băgat în corzi pe ministrul delegat al Fondurilor europene, Marius Nica, trăgându-l, vizibil iritat, la răspundere pentru dezastrul din cadrul ministerului. La rândul său, ministrul Nica a contracarat, susţinând că responsabil este nimeni altul decât directorul autorităţii de management Svetlana Gomboş. Moment în care premierul a sugerat ca acesta din urmă să fie demis şi înlocuit.
Redăm integral discuţia dintre Mihai Tudose şi ministrul Marius Nica:
MIHAI TUDOSE: Până să intrăm în celebrele puncte de zi de pe ordinea de zi, am o întrebare către domnul ministru Nica. (...) Înţeleg că mai avem un pic şi pierdem nişte bani. Vreo 12 milioane.
UPDATE - Guvernul a ADOPTAT MODIFICĂRILE la Codul Fiscal. Principalele măsuri ale „Revoluției Fiscale”, anunțate de ministrul Mișa
MARIUS NICA: Am dispus măsurile necesare ca să reparăm şi la sfârşitul lunii noiembrie să nu pierdem, totuşi, aceşti bani”, a spus ministrul Marius Nica.
MIHAI TUDOSE: După cine reparăm, domnule ministru?
MARIUS NICA: După cei care au gestionat până acum.
MIHAI TUDOSE: Au şi ei nişte nume? Le ştiţi numele?
MARIUS NICA: Directorul autorităţii de management
MIHAI TUDOSE: Am înţeles. Cred că îşi va putea găsi un loc de muncă unde să fie util cu adevărat, nu?
MARIUS NICA: Da. O să solicităm şi prezenţa Corpului de Control al primului ministru
MIHAI TUDOSE: Credeţi că mâine este o zi suficient de lungă pentru...
MARIUS NICA: Astăzi!