Demisiile lui Mihai Fifor, motiv de respingere a înregistrării Vioricăi Dăncilă ca președinte al PSD. DOCUMENTE

Demisiile lui Mihai Fifor, motiv de respingere a înregistrării Vioricăi Dăncilă ca președinte al PSD. DOCUMENTE

Legalitatea Congresului PSD din 29 iunie 2019 a fost contestată în această vară, la Tribunalul București, de fostul președinte Liviu Dragnea și de Florin Ghiulbenghian, membru PSD în organizația sector 1.

Judecătorii au respins cererile celor doi care, în fond, contestau alegerea noii conducerii a PSD: președinte Viorica Dăncilă, președinte-executiv Orlando Teodorovici și secretar general Mihai Fifor.

Florin Ghiulbenghian a făcut acum apel la sentința tribunalului, arătând, cu documente, că Mihai Fifor a depus demisiile din funcțiile deținute la data Congresului în PSD duminică, 30 iunie, a doua zi după Congres, când nu era nimeni la sediul PSD. Mai mult, ambele demisii au același număr de înregistrare. Ghiulbenghian mai susține, în noua plângere depusă la tribunal, că Fifor ar fi falsificat demisiile pe care le-a depus în instanță.

Iată un fragment din APEL:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Impotriva hotararii pronuntata in data de 09.08.2019 in dosarul 20322/3/2019. Consider solutia pronuntata de Tribunalul Bucuresti nelegala si netemeinica din urmatoarele motive:

  1. Instanta de fond a refuzat sa efectueze controlul de legalitate pe baza prevederilor imperative ale Statutului PSD in vigoare la data Congresului PSD din data de 29 Iunie 2019 si a aplicat in judecarea prezentei cauze principiul retroactivitatii deciziilor luate in Congres, fapt evident in contradictie cu intreaga jurisprudenta romana. In fapt, chiar convocarea delegatilor la Congres, astfel cum rezulta din documentele depuse de reprezentantii PSD la dosarul cauzei, s-a facut cu o saptamana inainte de data Congresului, dar in baza prevederilor statutare ce urmau a fi votate ulterior, in special in ceea ce priveste modul de alegere al presedintelui partidului. Ca atare, va solicitam respectuos sa constatati faptul ca Congresul PSD din data de 29 Iunie 2019 a fost nestatutar convocat si sa dispuneti respingerea modificarilor statutare rezultate in urma acestuia (...)

    Instanta de fond a refuzat sa verifice veridicitatea documentelor depuse in instanta de catre numitul Fifor Mihai, cu toate ca cele doua demisii au acelasi numar de inregistrare, lucru extrem de neuzual, si sunt datate duminica, 30 iulie, adica intr-o zi cand registratura PSD nu functioneaza. Astfel, conform Art. 22: Rolul judecătorului în aflarea adevărului din Codul de Procedura Civila, “Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.” Tinand cont de suspiciunile extrem de rezonabile cu privire la comiterea de catre numitul Fifor Mihai a infractiunii de Fals in declaratii, pedepsita conform art. 326 CP, va solicitam sa admiteti administrarea de probe, reprezentand inscrisuri si martori, si in baza probatoriul ce urmeaza sa il aprobati sa respingeti cererea de inscriere in Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucuresti a rezultatului alegerii ca Secretar General al Partidului Social Democrat a domnului Mihai Fifor, iar suplimentar sa sesizati organele de urmarire penale cu privire la aspectele ce urmeaza sa le constatati.

Onorata instanta, pentru motivele invocate mai sus va solicit repectuos sa admiteti apelul asa cum a fost formulat, sa constatati ca solutia pronuntata la fond de Tribunalul Bucuresti este nelegala si netemeinica, producand grave prejudicii Statului de Drept si reprezentand o grava distorsiune a elementelor ce stau la baza functionarii unora dintre cele mai importanta elemente ale unei democratii consolidate, si ma refer la entitatile politice, si sa respingeti cererea de inscriere in Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucuresti a rezultatului alegerii ca Presedinte al Partidului Social Democrat a doamnei Viorica Vasilica Dancila si cererea de inscriere in Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucuresti a rezultatului alegerii ca Secretar General al Partidului Social Democrat a domnului Mihai Fifor (...)”.