DEMISII în lanț din ALDE. Cine i se alătură lui Daniel Constantin

Co-președintele ALDE Sector 1, Răzvan Mitu, și-a anunțat demisia. De asemenea, vor demisiona vicepreședintele organizației, Cristian Cosmin, și fosta echipă Conservatoare, care i se vor alătura lui Daniel Constantin.

„Co-președintele ALDE Sector 1, Răzvan Mitu, împreună cu fost echipă conservatoare, și-au anunțat astăzi, pe rând, demisia din toate funcțiile pe care le dețineau în ALDE, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Călin Popescu Tăriceanu la conducerea partidului”, potrivit unui comunicat de presă.

Mitu își motivează decizia prin faptul că ALDE și-a pierdut busola definitiv după întâmplările din ultimele două luni.

„Am decis să demisionez din ALDE pentru că acest partid, după întâmplările din ultimele două luni, și-a pierdut în mod definitiv busola. Viziunea mea politică se desparte în mod categoric de cea a echipei de conducere a ALDE, care promovează populismul în locul unei politici liberale autentice. Mă alătur lui Daniel Constantin și voi milita pentru principiile în care cred, pentru a veni în sprijinul oamenilor de afaceri cu idei și propuneri care să genereze mai multă încredere și predictibilitate în economie”, a subliniat Răzvan Mitu în comunicat.

Cristian Cosmin, fost secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, spune că ALDE, așa cum este condus astăzi de echipa Tăriceanu – Chițoiu, nu poate formula o politică economică și socială coerentă cu beneficii nici pentru mediul de afaceri, generator de progres economic, nici pentru societate în ansamblul ei. „Mi-am pierdut încrederea în special în Călin Popescu Tăriceanu care a demonstrat că nu poate avea o viziune care să depășească interesele personale sau de grup. Liberalismul adevărat, preocuparea pentru soarta societății și a mediului de afaceri autohton, a fost înlocuit de populism”, susține Cristian Cosmin în același comunicat.

Alături de cei doi și-au anunțat demisia membri ai fostei echipe conservatoare.

La începutul acestei luni, Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă au fost excluşi din ALDE.