Demisie la conducerea PD-L Bistriţa

Preşedintele Vasile Moldovan a demisionat din funcţie, fără a preciza care sunt motivele care au stat la baza deciziei sale.

Într-o declaraţie făcută astăzi pentru Agerpres, Moldovan a declarat că va renunţa şi la funcţia de consilier municipal şi se va întoarce, ca funcţionar public, în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde, până în anul 2000, a deţinut funcţia de şef al Serviciului de integrare europeană, mediu şi transport public.

Vasile Moldovan a fost primar al municipiului Bistriţa pe parcursul a două mandate, în perioada 2000-2008. La alegerile locale din iunie, el a pierdut în faţa contracandidatului său de la PSD, Ovidiu Creţu, obţinând doar un fotoliu de consilier local.

(12:00)