DEMISIE GREA pentru Donald Trump. Cine a plecat din DREAPTA președintelui SUA

DEMISIE GREA pentru Donald Trump. Cine a plecat din DREAPTA președintelui SUA

Încă o lovitură pentru Donald Trump. Un înalt responsabil al serviciului de presă al Casei Albe, Raj Shah, şi-a părăsit funcţia pentru a lua conducerea braţului de comunicaţie al unui cabinet de lobby.

Raj Shah se alătură astfel mai multor consilieri sau membri ai administraţiei Trump care şi-au părăsit postul de la preluarea mandatului de către preşedintele Statelor Unite în ianuarie 2017, scrie Agerpres.

Citat într-un comunicat al grupului care l-a angajat, Raj Shah s-a declarat „încântat să se alăture” Ballard Media Group, braţul de comunicaţie al Ballard Partners, o firmă de consultanţă în relaţii publice.

El va lucra alături de Jamie Rubin, care a fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat în timpul administraţiei preşedintelui democrat Bill Clinton.

Ne puteți urmări și pe Google News

Raj Shah s-a alăturat Casei Albe la învestirea preşedintelui republican şi răspundea din când în când jurnaliştilor în briefingurile de presă.

El „a supravegheat strategia şi comunicaţiile pentru confirmarea de către Casa Albă a judecătorului Brett Kavanaugh la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a detaliat Ballard Partners.

Numit de Donald Trump, acest magistrat conservator vizat de acuzaţii de agresiune sexuală în timpul adolescenţei, pe care el le-a negat, a fost în cele din urmă aprobat de Senat. Afacerea Kavanaugh a divizat profund societatea americană.