Nicu Panaitescu și-a înaintat demisia din USR Vrancea, prin intermediul unei scrisori publice, postată pe Facebook.

Prin intermediul postării sale pe rețeaua de socializare, Nicu Panaitescu își anunță colegii:

„Azi ia sfarșit încercarea mea de implicare în vindecarea de pesedism a țarișoarei. USR Vrancea s-a transformat în vehicul al intereselor unui grupuscul care calcă cu bocancii ăia grei pe tot ce înseamnă democrație internă, bun simț și onoare.

Ăsta nu e USRul meu. E cumplit de trist și revoltător ce se întâmplă acolo și sper ca cei rămași să îndrepte ce se mai poate îndrepta.

Mai jos e scrisoarea pe care am trimis-o colegilor. E cam lungă, dar nu e lectură obligatorie.

Dragi colegi,

Hotărâsem cu vreo lună în urmă să plec din USR. N-am făcut-o atunci pentru că vreo 2-3 colegi au zis să am răbdare pentru că filiala se va redresa.

Constat acum că filiala nu s-a redresat și că președintele filialei cu acompaniamentul zgomotos al famigliei sale lărgite s-a pisat public pe noi și pe orice idee de democrație internă prin refuzul de a supune la vot chestii propuse de conferința județeană.

Conferință județeană care, prin statut, este primul organ de conducere al filialei. Președintele este de-abia al treilea. Poate c-aș mai fi sperat ceva dar constat că modelul este, de fapt, o copie a ce se întâmplă cu partidul în general.

Dan Barna și grupul de oportuniști care-l înconjoară dau tonul, iar Vrancea nu face decât să copieze același model. În aceste condiții n-am de ales și chiar trebuie să plec.

Am, ca fiecare dintre voi, o limită când vine vorba de înghițit răutate, fanfaronadă fără acoperire, prostie agresivă și altele de acest fel. Numai că toleranța mea la acestea e mai mică decât a altora. Știu că asta nu prea e o calitate.

Cel puțin nu în politică. Dacă aș avea acest prag de suportabilitate mai ridicat, aș fi fost în stare să și lupt pentru principiile în care cred și să mă prefac că nu văd cum unii dintre noi suntem luați de proști (și nu în modul cel mai subtil).

Ar fi trebuit să știu să încasez, să mă pricep la contraatacuri, să adun în jurul meu oameni care gândesc la fel și să schimbăm împreună lucruri. Nu am puterea asta. O fi de la bătrânețe sau de la faptul că nu l-am citit mai atent pe Machiavelli... cine știe?

Am fost și rămân un om liber. Nu m-au îndoit securitatea și PCR-ul înainte de '89 (si chiar s-au străduit!) și mi-ar fi rușine să plec genunchiul în fața domnișoarei Tâlvăr sau a celui căruia îi face agenda.

Cel care chiar crede că aia e - cum spun proverbele - femeia puternică din spatele viitorului om de succes Cosmin Timofte. Nu de frică plec. Plec de lehamite și fug de posibilitatea ca, printr-o eventuală escaladare a conflictului în organizație, aș putea să adaug la răul deja facut. Și nu-mi doresc deloc asta.

Dacă aș fi crezut că mai există speranță aș fi rămas. Aș fi strâns semnături împreună cu voi la ora asta. Dar nu mai cred. Mă uit și la eșalonul 2 din filială și văd ezitare, frică, incoerența. Și-atunci cum să mai cred că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o să avem niște leaderi care să mă folosească în concordanță cu ce pot să fac și cu timpul pe care am declarat că-l am disponibil în adeziunea din hubspot.

Știu că sunt limitat într-o grămadă de direcții, dar am convingerea că pot face și alte lucruri în afară de lipit afișe și strâns semnături. Să nu înțelegeți că acestea din urmă ar fi sub demnitatea mea. Nicidecum.

Am făcut asta în primăvară din toată inima, și ca voluntar și ca membru de partid, cu convingerea că fac un lucru necesar, dar nicidecum suficient. Și-aș fi făcut-o în continuare dacă atmosfera ar fi fost diferită. ”

Scrisoarea lui Panaitescu continuă în aceași notă critică la adresa USR Vrancea și se încheie cu un îndemn adresat foștilor săi colegi:

„Sper să mă credeți când zic că vă doresc succes. Nu numai pentru binele vostru și al USR, dar și pentru binele meu și al copiilor mei.

Vă doresc să fiți deștepți și curajoși! Să ajungeți acolo unde va doriți, dar fără să va fie rușine de acțiunile sau inactiunile voastre! Numai bine! ”