Demisia momentului în România. Decizia șoc luată de Călin Popescu Tăriceanu

Demisia momentului în România. Decizia șoc luată de Călin Popescu Tăriceanu

Decizie neașteptată, luată pentru a parafa o nouă înțelegere politică.

A luat o decizie foarte importantă pentru partidul său și a anunțat ce planuri are, în această seară. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a demisionat din partid. Și asta pentru că fuziunea dintre ALDE și Pro România, partidul lui Victor Ponta, nu a fost validată pentru acest ciclu electoral. În aceste condiții, toți membrii ALDE vor candida pe listele Pro România.

„Legea electorală are niște constrângeri, nu ne permite să mergem pe o fuziune care este sub eticheta Pro România plus ALDE. Va trebui să mergem exclusiv pe lista unui partid și lista pe care vom merge la alegeri va fi lista Pro România. Acolo vor fi toți candidații. Și cei care provin din Pro România, și cei care provin din ALDE. E foarte important ca alegătorii să știe asta, că atunci când pun ștampila pe Pro România, unii sunt de la ALDE, alții de la Pro România”, a spus Tăriceanu conform dcnews.

Reprezentanții formațiunii politice ALDE au trimis și un comunicat de presă și au informat că au aprobat protocolul de fuziune cu PRO România. Decizia ALDE de a fuziona cu Pro România va fi validată la Congresul extraordinar care va avea loc în data de 8 noiembrie. Pentru că procedura fuziunii durează, membrii ALDE s-au văzut nevoiți să demisioneze și să se înscrie în Pro România.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce a făcut Orban peste noapte? Tăriceanu a şi aflat-o! E şi Iohannis implicat, atenţie

Tăriceanu dă cu Guvernul de pământ! Liderul ALDE dezvăluie adevărata situație din țară

„Această obligație revine tuturor membrilor ALDE”

„Procedurile pentru organizarea alagerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie. Prevederile legale in cazul fuziunii a două partide obligă ALDE și PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegației Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligația tuturor candidaților la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România.

Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calității de membru de partid PRO România. Această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare și îl vizează inclusiv pe președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu”, se afirmă în respectivul anunț.