Editura Evenimentul si Capital

Delta Văcăreşti a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române

lacul-vacaresti
Autor: | | 7 Comentarii | 685 Vizualizari

Documentaţia şi studiul de fundamentare ştiinţifică privind transformarea Deltei Văcăreşti în arie natură protejată a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române. Zona, care astăzi este plină de gunoaie și unde sunt zeci de păsări rare, ar putea fi salvată.

###Pe 5 iunie 2012 ministrul mediului declara că la Lacul Văcărești au fost identificate peste 90 de specii de păsări rare și că zona va fi declarată arie naturală protejată. De atunci a trecut un an, iar zona este tot în paragină . Astăzi, ministrul Mediului a anunțat că Academia Română și-a dat avizul pentru protejarea zonei.
  • Un an de promisiuni. Lacul Văcărești, uitat de autorități
„În luna iunie a anului trecut, Ministerul Mediului, împreună cu Naţional Geografic şi Coaliţia pentru Mediu au iniţiat demersurile de a desemna această zonă (Delta Văcăreşti, n.r.) arie naturală protejată, conform prevederilor legale în vigoare. În acest sens, a fost iniţiată o comisie de specialişti formată din academicieni, profesori universitari, experţi în domeniu etc, care au început să lucreze la elaborarea unui studiu ştiinţific, în vederea demonstrării importanţei acestei zone, pentru ca ea să poată primi statutul de arie protejată conform reglementărilor legale. Toată documentaţia necesară, împreună cu studiul de fundamentare ştiinţifică, a parcurs mare parte din etapele prevăzute în lege, deponentul lor fiind Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta. Acum, vă anunţ în premieră că ieri (3 iunie 2013, n.r.) documentaţia a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Romane, urmând ca aceasta să ajungă la Primăria Sectorului 4 şi apoi la noi la minister”, a declarat ministrul Mediului pentru Agerpres. La sfârşitul lunii octombrie 2012, ministerul de resort anunţa că întocmeşte un studiu de fundamentare necesar desemnării zonei Lacului Văcăreşti din Bucureşti ca arie protejată. În iunie, anul trecut, de Ziua Mondială a Mediului, ministrul Rovana Plumb afirma că zona Lacului Văcăreşti din Capitală ar putea deveni arie naturală urbană protejată, iar Hotărârea de Guvern care va reglementa acest lucru urma să fie finalizată în maximum patru luni. Potrivit oficialului, au fost identificate surse de finanţare atât prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa 4 Biodiversitate, cât şi prin alocările bugetare în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru transformarea Lacului Văcăreşti în zonă de arie naturală protejată urbană. Ecologizarea zonei aduce beneficii majore populaţiei locale şi biodiversităţii dezvoltate spontan, care cuprinde, conform observaţiilor efectuate de specialişti, numeroase specii de păsări, peşti, mamifere, amfibieni, dintre care unele protejate. Lacul Văcăreşti este cunoscut în România drept „Delta dintre blocuri” ca urmare a asemănărilor cu delta fluviului Dunărea. La suprafaţa celor aproape 200 de hectare de vegetaţie şi zone mlăştinoase, alimentate de ape subterane, trăiesc într-un ecosistem stabil diferite tipuri de peşti, raţe sălbatice, lebede, şopârle, sau pescăruşi.

S-a aflat! Ce salariu are Mugur Isarescu la BNR! Masina pe care o conduce zilnic, chiar daca incaseaza aceasta suma lunar

Pagina 1 din 1
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Bucureşti

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”