Delirul rutier al criminalului pedofil, înainte și după răpirea Adrianei. Câți copii au trecut pe lângă moarte. UPDATE

Delirul rutier al criminalului pedofil, înainte și după răpirea Adrianei. Câți copii au trecut pe lângă moarte. UPDATE

Una dintre cele mai ciudate probe din dosarul crimei al cărei principal suspect este olandezul Johannes Visscher este harta drumurilor străbătute de bărbat în după-amiaza și seara de vineri, 20 septembrie.

UPDATE: Polițiștii efectuează percheziții la un apartament închiriat de olandezul pedofil, la un hotel din Sectorul 2 al Capitalei.

Anchetatorii cor efectua percheziţii atât în Bucureşti, cât şi la domiciliul din Olanda al criminalului

Harta prezentată încă de luni seara de Evenimentul Zilei a fost obținută împreună cu emisiunea ”Dosar de politician”, de la postul B1 TV. Dumitru Coarnă, liderul unui sindicat al polițiștilor, era în studio și nu a infirmaat că ăsta a fost traseul urmat de Visscher în ziua răpirii Adrianei Mihaelei Fieraru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din desenul nebunesc ”brăzdat” de criminal la volanul mașinii închiriate din București se vede că el a plecat din București, sectorul 2, unde își închiriase un apartament încă din data de 18 septembrie. A pornit inițial spre Otopeni și nicidecum spre Județul Dâmbovița. Otopeniul este un loc pe care putem presupune că îl știa destul de bine, fiind ”turist” în România pentru a patra oară.

Ce căuta? Acum, când moartea sa e confirmată de olandezi, nu mai putem merge decât pe tărâmul presupunerilor. Probabil căuta o pradă, un copil sau o prostituată. Mergea haotic sau pe drumuri pe unde mai fusese? Iar nu știm.

Din Otopeni merge în Buftea și de aici pornește spre drumul de Târgoviște, dar făcând mai multe ocoluri, prin diverse localități mai mici. A căutat și aici copii singuri? Foarte probabil. Din traseu se poate trage concluzia că starea sa psihică se deteriora, odată cu neîmplinirea fanteziei sexuale. Și asta e doar o presupunere, evident, dar traseul haotic nu poate fi explicat decât printr-o cădere psihică, un ”delir” cu mâna pe volan.

Coboară apoi spre Pitaru, practic ajungând la drumul spre Dâmbovița, dar urcă din nou. Urmează trei ocoluri de la drumul drept, spre localități mai mici.

Poliția urmează să ia traseul ”la picior” și apoi să verifice înregistrările camerelor de supraveghere de pe drum. O informație importantă este dacă el a fost tot timpul singur în mașină, dacă și unde a oprit, dacă a trecut pe lângă școli și în toate aceste localități.

La al treilea ocol, ajunge în punctul ”cel mai îndepărtat”, potrivit hărții, de București, Gura Șuții.

La ora 17.18 Adriana este răpită.

În mod normal, dacă mergea pe drum drept, călătoria până la Gura Șuții ar fi durat o oră și jumătate. Probail, date fiind ocolurile, eventualele opriri, Visscher l-a străbătut vineri în mai mult de două ore, poate chiar trei ore.

Cu fata în mașină, mergând spre Produlești, unde a intrat în jurul orei 17.48, practic, el se întorcea spre București. S-a oprit pe câmpul de pe raza comunei Sălcioara, unde se bănuiește că a abuzat-o și ucis pe copilă, în cele 30 de minute ”neacoperite” de filmări.

Ca și cum crima l-a ”decompensat” (termenul l-am împrumutat special din psihiatrie) din Produlești criminalul pleacă direct spre București, fără niciun alt ocol. Cum de știa drumul? Probabil a căutat pe ”hărți” drumul scurt spre casă.

Văzând prin câte localități a trecut și ce a ”vânat” în Gura Șuții, nu poți să nu te întrebi câți copii au trecut pe lângă moarte în acea zi blestemată?

După acest drum ciudat și sângeros, Visscher stă în București încă o zi, până sâmbătă seara, când pleacă spre aeoport.

Vom reveni cu amănunte.