Delicatese din toată lumea, în Satul Global

Bunătăţi din peste 20 de ţări şi spectacole de muzică şi dans tradiţionale îi vor ademeni pe toţi cei care doresc să guste din cultura altor popoare la Global Village.

Elevii care realizează proiectul GROW în cadrul AIESEC Bucureşti organizează şi în acest an evenimentul Satul Global, care se va desfăşura duminică, 17 aprilie, la Palatul Mogoşoaia, de la 12.00 la 17.00. Obiceiuri din Chile, Nigeria, Japonia, Germania, Bulgaria, Taiwan, Brazilia, Olanda, Cambodgia, dar şi din țara noastră, le vor da ocazia celor interesaţi să lege prietenii şi să afle mai multe despre naţiunile lumii şi „să viziteze” mai multe ţări într-o singură zi.

Sloganul ediţiei din acest an este „Dansează. Descoperă. Cântă. Degustă”. „Anul acesta vom avea ceva special, cu mai multe ţări reprezentative, mai mulţi vizitatori şi de asemenea mai mulţi studenţi internaţionali, întrucât vor veni traineri din întreaga ţară pentru a induce bucureştenilor ideea de interculturalism”, a explicat Michal Zabkowski, trainer în cadrul GROW 0.9.