''Mâine (n.r. miercuri) ne reunim din nou în forul Delegației Permanente pentru a discuta despre convocarea unui Congres Extraordinar al Partidului Național Liberal. Vom stabili cu această ocazie data la care va fi convocat Congresul, ordinea de zi etc. Toate chestiunile legate de organizarea congresului nu îmi aparțin sau nu ne aparțin, ci vor fi gestionate de o echipă care va fi formată, în principiu, din președinții cu rezultatele cele mai bune, o echipă care va fi desemnată de Delegația Permanentă. Noi, eu și ceilalți membri ai BPN, rămânem să exercităm funcțiile pe care le deținem până la Congres, din punct de vedere oficial și administrativ'', anunța, marți, pe Facebook, președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu.

Conducerea PNL și-a dat demisia luni, ca urmare a neatingerii obiectivului propus la alegerile europarlamentare — peste 20%. Potrivit BEC, PNL a obținut 15% la euroscrutinul de duminică.