Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza a fost condamnat definitiv, luni, de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese în 34 de cazuri. Tot la un an de inchisoare cu suspendare a fost condamnată si partenera sa Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL.
Minuta ICCJ: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.200/F din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, privind pe inculpaţii Borza Remus-Adrian şi Munteanu Nicoleta. Desfiinţează hotărârea atacată şi, în rejudecare: I.În baza art.2531 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Borza Remus-Adrian la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (34 acte materiale). În baza art.71 din Codul penal anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.2 lit.a teza a II-a, lit.b şi c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 din Codul penal anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În baza art.359 din Codul de procedură penală anterior, atrage atenţia inculpatului Borza Remus Adrian asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal. În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior, pe durata suspendării executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. II.În baza art.2531 din Codul penal anterior cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpata Munteanu Nicoleta, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (34 acte materiale). În baza art.71 din Codul penal anterior interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.2 lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c din Codul penal anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 din Codul penal anterior dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În baza art.359 din Codul de procedură penală anterior, atrage atenţia inculpatei Munteanu Nicoleta asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal. În baza art.71 alin.5 din Codul penal anterior, pe durata suspendării executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Obligă intimaţii inculpaţi la plata sumelor de câte 750 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi la instanţa de fond. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi în apel, în sumă de câte 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2015.
Iniţial, în acest proces, Cureta de Apel Bucureşti a decis achitarea lui remus Borza.
Remus Borza a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.
Procurorii au stabilit, în urma verificărilor, că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a încheiat 34 de contracte de asistenţă juridică între firma de insolvenţă şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Borza şi Asociaţii". Asistenţa juridică a constat în reprezentare, redactare, semnare şi depunere a actelor în mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat şi la SCP "Borza şi Asociaţii".
În cazul lui Remus Borza, procurorii au reţinut că, în calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a făcut 34 de plăţi către firma sa de avocatură, în baza contractelor încheiate de Munteanu.
Procurorii au arătat că Borza este asociat atât în firma de insolvenţă Euro Insol, cât şi la SCP "Borza şi Asociaţii", "realizând astfel, în mod direct, un folos material atât pentru sine, cât şi pentru asociatul său, Munteanu Nicoleta".
Remus Borza coordonează Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "Borza şi Asociaţii", membră a grupului Borza şi Asociaţii, alături de firma de insolvenţă Euro Insol SPRL.
Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica până în luna iunie, când compania a ieşit din insolvenţă.
Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iunie 2013.