Defecţiune la centrala nucleară de la Cernavodă. Un bărbat a fost dus la spital

Defecţiune la centrala nucleară de la Cernavodă. Un bărbat a fost dus la spital Sursa foto: Arhiva EVZ

Reprezentanţii centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă au raportat marţi dimineaţa că un angajat de la staţia de clorinare a fost transportat la spital din cauza unei defecţiuni tehnice.

Defecţiune la centrala nucleară de la Cernavodă. Un bărbat a fost dus la spital. „Pe platforma CNE Cernavodă, la staţia de clorinare, au avut loc marţi uşoare scăpări de clor, ca urmare a defectării unui recipient de clor, însă situaţia a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile”, a anunţat Nuclearelectrica într-un comunicat de presă.

Având în vedere incidentul a avut loc în afara instalaţiei nuclearoelectrice (zona nonradiologică), operarea unităţilor de la CNE Cernavodă nu a fost afectată.

„Situaţia a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, iar spaţiul de lucru ventilat. Un lucrător care efectua proceduri specifice la staţia de clorinare şi care se afla în incintă la momentul defectării a fost transportat la spital pentru investigaţii, fiind în afara oricărui pericol”, mai arată sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, evenimentul nu a avut impact asupra securităţii nucleare. În comunicat se mai precizează că nu a fost afectate nici mediul, nici populaţia.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă

„Asigura functionarea in siguranta a Unitatilor nucleare 1 si 2, fiecare cu o putere instalata de productie de 700 MW. Cele doua reactoare de la Cernavoda asigura aproximativ 20% din necesarul de energie al Romaniei.

CNE Cernavoda utilizeaza tehnologia canadiana CANDU 6 (Canadian Deuterium Uranium) folosind uraniul natural ca si combustibil si apa grea ca moderator si agent de racire.

Unitatea 1 a CNE Cernavoda a fost pusa in operare comerciala la data de 2 decembrie 1996 iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

SN „Nuclearelectrica” S.A. este inregistrata din 2 iulie 1998 la Registrul Comertului al Camerei de Comert si Industrie. SNN SA este sub autoritatea Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri statul detinand 82,4959% din actiuni, Fondul Proprietatea, 9,0903% si alti actionari, 8,4138%.

Principalele domenii de activitate ale SNN S.A. se axeaza pe producerea de energie electrica, termica si de combustibil nuclear. De asemenea, SNN S.A. coordoneaza lucrarile de investitii-dezvoltare, precum si activitatile de formare si perfectionare a resurselor umane din domeniu.

S.N. „Nuclearelectrica” S.A. are doua sucursale, fara personalitate juridica:

Sucursala CNE Cernavoda, exploateaza Unitatile 1 si 2 de la CNE Cernavoda precum si serviciile auxiliare Sucursala FCN Pitesti, fabrica calificata de combustibil nuclear”, arată nuclearelectrica.ro.