În prezent, cu puţin peste 1.000 de muncitori ţin în „viaţă“ unul dintre simbolurile metalurgiei româneşti de altădată.
ArcelorMittal, cum se numeşte de câţiva ani Combinatul siderurgic din Hunedoara, a mai operat o reducere de personal, iar o alta este aşteptată pentru viitorul apropiat. Liderii sindicali sunt rezervaţi, reprezentanţii administraţiei, optimişti, iar proaspeţii şomeri, resemnaţi. În decembrie 2007, ArcelorMittal Hunedoara a trecut în conservare două dintre laminoarele sale. În ianuarie, anul acesta, a operat o nouă reducere de personal prin „plecări voluntare“. Cei care au dorit să plece au beneficiat, în funcţie de vechime, de 6, 9 sau 12 salarii compensatorii, sumă la care s-au adăugat, tot în funcţie de anii lucraţi, 14.000, 16.000 sau 18.000 de lei, bani plătiţi de companie. Din totalul de 400 de oameni care au plecat, aproximativ 100 îndeplinesc condiţii de pensionare, motiv pentru care aceştia nu au mai primit decât salariile compensatorii. Combinatul de la Hunedoara, cel care vreme de o jumătate de veac a susţinut întreaga economie a zonei, mai are acum doar 1.400 de salariaţi, de 14 ori mai puţini decât în urmă cu 18 ani. Încă 300 pe fărăş
În ultimele săptămâni, zvonurile unei noi plecări masive din combinat au frământat din ce în ce mai mult urbea. „La ora actuală, nu se pune deloc problema unor noi reduceri de personal. Zvonul legat de încă 300 de oameni care ar urma să plece nu are nicio bază reală“, dă garanţii Remus Păţan, directorul ArcelorMittal Hunedoara. Prim-vicepreşedintele sindicatului Siderurgistul, Dorin Redinciuc, adoptă o poziţie mai mult decât rezervată în ce priveşte viitorul numărului de angajaţi de la combinatul hunedorean. „Tu, ca sindicalist, nu poţi să-l împiedici pe patron să închidă sau să deschidă o unitate sau un sector al unei unităţi. Poţi doar să pui presiune, să faci în aşa fel încât problema socială să fie rezolvată. Sunt atâţia factori internaţionali care afectează activitatea de la Hunedoara. Din nefericire, noi suntem cu 70 de ani în urmă faţă de combinatele din Occident în ce priveşte tehnologia. Ei au tehnologie, dar nu au oameni, noi nu avem tehnologie, dar încă mai avem oameni. Un paradox destul de trist.“
REACŢIE Foştii angajaţi, dezamăgiţi Muncitorii care au plecat din combinat sau care au fost disponibilizaţi spun că alegerea lor a fost un compromis. Fost subinginer, Florin Antochi (50 de ani) a muncit în combinat „jumătate din viaţă“. „Nu m-a mai interesat să rămân pentru că nu mi-a mai plăcut deloc ce se întâmplă: din 1.800 de oameni să rămână 1.400, şi mai apoi 800, cum se preconizează. Aici ne-au adus incompetenţa şi incoerenţa celor care au condus combinatul în ultimii 10 ani“, spune bărbatul. Şi Horia Buboaică (49 de ani) a muncit aici. „Dac-aş fi rămas, aş fi fost umilit. Aş fi fost trimis la munca de jos. Nu e vorba de orgoliu, ci de faptul că acolo e nevoie de tineri vânjoşi, ori eu, la vârsta mea, n-aş mai fi putut ţine ritmul. Mă îngrijorează însă colegii mei mai tineri. Nu ştiu ce vor face.“