Editura Evenimentul si Capital

ÎNALTA CURTE A HOTĂRÂT. Comisarul Traian Berbeceanu, fostul şef al Crimei Organizate Alba, rămâne în arest

berbeceanu1
Autor: | | 119 Comentarii | 11306 Vizualizari

Comisarul Berbeceanu a fost adus în ieri dimineaţă la Înalta Curte fără cătuşe. Un raport realizat de procurorii DIICOT, despre comisarul-şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, relevă că acesta lipsea de la serviciu, întârzia cu sesizările către procurori şi îşi promova rudele şi poliţiştii loiali. Completul de judcată a fost format din judecătorii: Iulian Dragomir, Francisca Vasile şi Mirela-Sorina Popescu. "Poliţistul anului 2007" este acuzat că ar fi anunţat mai multe percheziţii.

Berbeceanu este acuzat de procurorii DIICOT de mai multe infracţiuni, cele mai grave fiind: sprijinirea unui grup infracţional şi favorizarea infractorului. Pe scurt, ar fi favorizat trei grupări infracţionale specializate în criminalitatea economico- financiară.Ieri, la Înalta Curte s-a judecat cererea acestuia de punere în libertate. Magistraţii au hotărât ca Berbeceanu să fie cercetat în stare de arest preventiv. Decizia instanţei supreme, luată miercuri seară, este definitivă. În sala de judecată, Traian Berbeceanu a negat toate acuzaţiile procurorilor DIICOT. La întrebările pe care se bazau acuzaţiile procuroriloranchetatorilor a spus că nu ştie sau nu-şi explică. Întâlnirile din miez de noapte le-a catalogat drept coincidenţe. Traian Berbeceanu despre relaţia cu Gheorghe Rusu, zis Romică: "Cu Romică m-am văzut de mai multe ori, dar nu în scop informativ, ci după ce am schimbat două autoturisme Volkswagen Pasat". Potrivit DIICOT: "poliţiştii au găsit un contract de vânzare-cumpărare încheiat în 2011, prin care se făcea schimb între două maşini Volkswagen Passat, un autoturism nou cumpărat la schimb cu un autoturism vechi plus diferenţa de 10.000 euro. Contractul ar fi fost făcut între Berbeceanu şi firma lui Rusu. Însă în declaraţia de avere a comisarului din 2012 nu apărea vânzarea autoturismului VW Passat vechi şi către cine era făcută înstrăinarea, fapt ce i-a determinat pe anchetatori să concluzioneze că este vorba despre fals în declaraţii şi că astfel ar fi avut ceva de ascuns". Berbeceanu: După percheziţia din 8 octombrie 2012 m-am întâlnit cu Romică care mi-a adresat felicitări pentru că l-am luat pe Dorin Cupeţiu, care este "foarte tare". Atunci mi-am dat seama că cei doi se cunoşteau. Judecător: De ce pe 15 noiembrie 2012, cu ocazia unei percheziţii la numita Anca Rusu vă suna pe dumneavoastră şi nu pe soţul ei, aflat la acel moment în Serbia? De ce nu i-aţi spus că vorbiţi dumneavoastră cu Alin Munteanu? Berbeceanu: "Este adevărat că am fost sunat atunci. Nu fususem informat de acestă acţiune. Mi s-au cerut doar trei maşini pentru percheziţii. I-am spus Ancăi Rusu că nu ştiu nimic şi o să verific. Imediat l-am sunat pe Alin Muntean şi i-am zis că poate sparge uşile. Mi-a transmis că nu-i nevoie deoarece acţiunea este deja în derulare şi că cei percheziţionaţi sunt cooperanţi". Berbeceanu, despre o acţiune în care a fost filat într-o parcare dar el s-a ascuns în spatele unui TIR. "Maşina mea a stat 30 de minute în parcarea de la Real deoarece am făcut cumpărături. Este o coincidenţă că a ajuns în aceeaşi parcare şi maşina lui Cupeţiu. Nici nu ştiam ce autoturism are. Nu am stabilit cu el o întâlnire din moment ce nu-l cunoşteam", a mai susţinut comisarul şef. "Nu cunosc unde-i sediul firmei lui Cupeţiu, SC Comsis SRL. Ofiţerii care m-au filat m-au depistat staţionând 30 de minute pe 5 mai 2012, chiar în ziua percheziţiei, nu contest acest lucru. L-am întrebat atunci pe subordonatul meu, Alin Munteanu, de localitîţile unde vor avea loc percheziţii, nu locaţiile descinderilor. Aveam nevoie de acest lucru pentru a alimenta corespunzător maşinile cu carburant, în funcţie de distanţa de parcurs", a susţinut, deloc convingător, comisarul în faţa celor trei judecători. "Nu-mi explic de ce Balint Dan mă acuză că ştie de la mine de aceste percheziţii" "La data schimbului de maşini am aflat ca autovehiculul care l-a predat la schimb era achiziţionat în leasing, fără să ştiu valoarea ratelor. Că diferenţă trebuia să plătesc 10 mii de euro din care am platit 8 deoarece maşina fusese tamponată. Nu am explicaţie pentru care în 2012 am vândut aceeaşi masina la un preţ mai mare....Nu am deconspirat cele şapte perchezitii la Cupeţiu Dorin, Udrea Călin, Sionei Dorin si Balint Dan. Nu le cunosc pe aceste persoane si nu-mi explic de ce Balint Dan mă acuză că ştie de la mine de aceste percheziţii." "Nu-mi explic de ce au fost iniţiate convorbirile telefonice între Cupetiu Dorin şi cel de la care am cumpărat maşina" "Este real că pe 7 noiembrie, comisarii Man Victor şi Muntean Alin m-au anunţat că urmează 7 percheziţii pentru a pregăti aceste acţiuni. Eu trebuia să-mi anunţ superiorii în care judeţe urmau să fie făcute acele percheziţii. Eram în încăperea în care procurorul a fost anuntat ca urmeaza a fi facute perchezitii dar nu stiam de relatiile dintre cei care urmau a fi perchezitionaţi. Nu -mi explic de ce au fost iniţiate convorbirile telefonice între Cupetiu Dorin şi cel de la care am cumpărat maşina," a mai declarat Traian Berbeceanu. "Pe viceprimarul Devei, îl stiu de 40 de ani, nu ştiam că e mason şi amic cu Cupeţiu""Pe Mos Ovidiu, viceprimarul Devei, îl stiu de 40 de ani. Nu ştiam că-l cunoaşte pe Cupeţiu. Nu i-am spus acestuia despre percheziţia ce urma să aibă loc a doua zi la Dorin Cupeţiu. Nu ştiam că Mos conduce o lojă masonică din care face parte inclusiv Cupeţiu. Inainte de plecarea pentru efectuarea percheziţiilor, comisarul Munteanu, în prezenta colegilor, mi- a zis că trebuie adus şi Balint Dan şi că acesta stie că trebuie să vină, să- i dea un telefon, el fiind pregătit să se deplaseze la DIICOT Alba""L-am întrebat de localităţi, nu de locaţiile descinderilor""Am coordonat doar a doua a pecheziţie, din 8 octombrie 2012, de la Cupeţiu. Este adevărat că procurorul mi- a zis cu 3 zile înainte că urmau să se facă perchezitii pe raza judeţului. Nu cunosc unde- i sediul firmei lui Cupeţiu, sc Comsit SRL. Ofiterii care faceau filajul acolo m-au depistat staţionand 30 de min pe 5 mai 2012, chiar în ziua percheziţiei, nu contest acest lucru. L-am intrebat pe Alin Munteanu de localităţi, nu de locaţiile descinderilor"Dialog Traian Berbeceanu- JudecătorTraian Berbeceanu: Locuiesc relativ in apropiere de locul in care am fost observat, la 3-4 min cu masina si adeseori merg la o spalatorie auto din apropiere. Trec inclusiv si pe strada Apuseni, merg des prin zonă. Judecător: De ce erati la ora 10 pe stradă? De ce nu erati la serviciu pe 5 octombrie 2012? Traian Berbeceanu: Ma ocupam de BCCO din 3 judeţe, eram acolo în interes de serviciu"Nu contest listingul telefonic şi convorbirile cu Mos Ovidiu din 6 octombrie 2012 si de a doua zi, insa arat ca prin intermediul lor nu am deconspirat perchezitiile de pe 8 oct. Aveam convorbiri regulate cu acesta. Aveam nevoie de nr de persoane perchezitionate si a localităţilor pentru a întocmi un raport pt alocarea de carburant suficient pt deplasarea masinilor brigazii pe care o coordonam. Pe 7 octombrie l- am contactat pe subordonatul Munteanu Alin şi i-am zis că dacă nu ştiu toate informaţiile despre localităţile unde urmau percheziţiile urma să solicit anularea percheziţiilor"Traian Berbeceanu: "M-am întâlnit atât cu informatori ai Poliţiei, inscrişi pe lista informatorilor, cât şi cu persoane care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei. Întâlnirile erau conspirative, în locuri puţin circulate şi scurte. Condiţiile acestor întâlniri sunt stipulate într-un ordin de ministru clasificat. M-am întalnit cu Litera Cristian, Ionescu Ovidiu şi Rusu Gheorghe, zis Romică. Cu Litera m-am vazut ultima dată în vara anului trecut cand mi-a livrat o informaţie care a condus la deschiderea unui dosar de trafic de persoane şi de droguri în Spania. Cu Ioiescu m-am vazut în urmă cu 2 ani, ocazional" Berbeceanu: "Mă întâlneam cu infractorii în alt scop" Traian Berbeceanu susţine că s-a înâlnit cu infractorii doar pentru a strânge informaţii. "Îmi menţin declaraţiile date. De cele mai multe ori, informatorii poliţiei provin din medii periculoase. Aşa se fac marile dosare. Locurile de întâlnire sunt secrete şi sunt înregistrate. Eu le nregistram cu reportofonul propriu. M-am întâlnit cu infractorii în alt scop. Acela de a aduna informaţii, nu de a-i ajuta. Ei mă contactau de fiecare dată. Nu trebuia să fac un raport după fiecare întâlnire cu sursele mele", a mai spus Berbeceanu. Acesta a explicat, în faţa completului, că s-a întâlnit atât cu informatori ai Poliţiei, înscrişi pe lista informatorilor, cât şi cu persoane care nu erau conspirative, în locuri puţin circulate şi scurte. "Condiţiile acestor întâlniri sunt stipulate într-un ordin de ministru clasificat" Berbeceanu a explicat că a respectat ordinul de ministru clasificat în ceea ce priveşte întâlnirile conspirative. Direcţia Naţională Anticorupţie cere spre analiză dosarul lui Traian Berbeceanu. Procurorii suspectează fapte de corupţie. Preşedintele completului de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat în sala de judecată că DNA, secţia de combatere a corupţiei, a cerut de la DIICOT o copie a referatului cu propunere de arestare preventivă emis pe numele lui Berbeceanu. Urmează să se stabilească dacă DNA va deschide o anchetă în ceea ce priveşte acest dosar. În faţa Curţii Supreme, în boxa arestaţilor Comisarul-şef Traian Berbeceanu (45 de ani), fostul şef al Brigăzii de Combatare a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, a fost adus ieri în faţa unui complet de trei judecători de la Curtea Supremă. În boxa acuzaţiilor s-au aflat şi soţii Biriescu. Titus Biriescu recunoaşte că în 2010 o echipă de control ai DGPF Hunedoara s-a rstras după câteva zile şi cei doi inspectori nu au mai revenit. Cei trei sunt prezenţi la curtea supremă care judecă recursul faţă de măsura arestării preventive pentru 29 de zile dispusă de Curtea de Apel Alba. Colegii l-au susţinut în sala de judecată În sala de judecată au fost mulţi poliţişti în civil, colegi cu Bebreceanu. Titus Biriescu a susţinut că nu se face vinovat de evaziune fiscală şi înşelăciune şi că a plătit toate dările către stat. "Nu mi-am permis niciodată să apelez la comisarul Berbeceanu. Nu este real că în 2011 el mi-a spus că fac obiectul unui dosar de urmărire informativă, împreună cu fosta soţie. L-am cunsocut pe Berbeceanu în urmă cu 15 ani, la întâlnirea de 10 ani a soţiei mele. Apoi l-am mai văzut la 2-3 petreceri şi de două ori ne-am întâlnit tangenţial", a povestit Biriescu. "S-au făcut presiuni asupra mea, să-l denigrez pe Berbeceanu" Biriescu susţine că s-au făcut presiuni asupra lui, de către cei de la DIICOT Alba, să-l denigreze pe Berbeceanu. "Nu am avut o discuţie cu comisarul prin care acesta să îmi dea asigurări că nu sunt probe pentru trimiterea mea în judecată. Din iulie 2013, poliţistul Alin Munteanu şi procurorul-şef au făcut presiuni asupra mea să vorbesc despre Berbeceanu şi că dosarul meu se rezolvă", a mai afirmat acesta în faţa instanţei. Acesta a mai povestit că pe data de 18 octombrie ar fi fost apelat de Aurel Mişcuţă, fost şef al IPJ Hunedoara şi actual admiistrator de firmă. "Mi-a dat de înţeles că ar fi bine să vorbesc, deoarece procurorul Sergiu Cean, de la DIICOT Alba, ar fi spus că sunt şanse să scap de dosar dacă vorbesc de Berbeceanu. Acelaşi lucru l-a susţinut şi cumnata mea, care a fost contactată în acelaşi mod de Aurel Mişcuţă", a mai spus acesta în faţa Completului de Judecată. Solidarizare cu şeful Imediat după arestare, rude, prieteni şi o parte dintre colegii acestuia s-au solidarizat cu poliţistul care s-a declarat victimă a unei înscenări. Prin scrisori publice, el a acuzat diverşi anchetatori din DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, inclusiv pe procurorul-şef Ioan Mureşan. "Evenimentul zilei" vă prezintă în exclusivitate câteva dintre afirmaţiile procurorilor. Acest raport a stat la baza deciziei procurorului general Tiberiu Niţu de a-i retrage comisarului-şef dreptul de a mai lucra cu DIICOT. Berbeceanu a fost acuzat de către procurorii DIICOT - Alba de management defectuos, lipsă generalizată de la serviciu, dar şi dezinteres faţă de activitatea poliţiştilor de la BCCO Alba şi SCCO Sibiu. El obişnuia să vină doar 1-2 zile pe săptămână la BCCO Alba, iar în vara acestui an ar fi absentat chiar "săptămâni întregi". Procurorii spun că Berbeceanu întreţinea o atmosferă de dezbinare între poliţişti şi procurori şi că se ajunsese în situaţia ca poliţiştii să nu se mai implice în activităţile de verificare preliminară a sesizărilor DIICOT. "O parte din poliţiştii Brigăzii au ajuns să se eschiveze în a mai fi angrenaţi în activităţi de începere a urmăririi penale, ori în verificările preliminare a sesizărilor primite de la DIICOT", susţin sursele citate. Soţia: "Mi-a spus că are probleme" Alte critici: întârzieri grave în transmiterea lucrărilor şi sesizărilor către DIICOT şi faptul că Berbeceanu ar fi preferat să-şi angajeze cumnaţi, fini, persoane cu loialitate faţă de el, fără o pregătire specială în combaterea macro-criminalităţii economico-financiare. Toate acestea ar fi dus la blocarea anchetelor. Soţia comisarului-şef, Gabriela Berbeceanu (foto), a declarat ieri că poliţiştul ar fi bănuit că i se înscenează ceva încă din urmă cu un an şi jumătate. "Îl simţeam foarte tensionat, dar nu vorbea în casă despre aceste lucruri. Eu nu discutam cu el despre lucruri care ţin de munca lui. În schimb, îmi spunea că are probleme la serviciu, că cineva vrea să îi facă mult rău", a povestit Gabriela Berbeceanu.

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI