Declarațiile lui Bădălău produc scandal în PSD. Ciolacu și Firea, intervenție publică

Declarațiile lui Bădălău produc scandal în PSD. Ciolacu și Firea, intervenție publică

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, se delimitează de declarațiile făcute de colegul lor de partid, senatorul Niculae Bădălău, cu privire la Diaspora. Cei doi și-au prezentat pozițiile pe Facebook, în postări pe paginile personale.

„Resping afirmațiile făcute de Niculae Bădălău la adresa românilor din Diaspora. Îmi cer scuze public pentru acest derapaj, dar acesta nu trebuie să angajeze Partidul Social Democrat în ansamblul său. De altfel, am discutat cu domnul Bădălău și m-a asigurat că a conștientizat exprimarea nefericită și că o regretă. PSD îi respectă pe toți românii indiferent de locul în care trăiesc. Atrag atenția tuturor membrilor că partidul a intrat într-o perioadă de reconstrucție, iar astfel de afirmații nu pot fi tolerate!“, a postat Marcel Ciolacu, la câteva ore după ce scandalul generat de declarațiile senatorului Bădălău au inflamat spațiul public.

Într-o altă postare, tot pe Facebook, Gabriela Firea susține că, fără a polemiza, nu poate fi de acord cu aceste declarații, iar tăcerea ar reprezenta o complicitate.

„Mama mea a lucrat 10 ani în Italia. Fratele meu, 6 ani. Am multe rude, prieteni și foști colegi care lucrează în Italia, Spania, Germania, Israel, chiar în Statele Unite ale Americii. Nu pot fi de acord cu declarațiile din ultimele ore despre ce reprezintă diaspora. Nu vreau sa polemizez cu proprii colegi de partid, nici să ies în evidență, dar tăcerea mea, și a celorlalți colegi, ar însemna că toți gândim la fel“, a declarat pe Facebook, Gabriela Firea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firea le recomandă politicienilor din PSD să fie atenți la declarațiile publice pe care le fac deoarece sunt în permanenă sub lupa mass-media și a opiniei publice:

„Să nu uităm că românii care muncesc în afara țării trimit bani familiilor rămase acasă și contribuie decisiv la creșterea economică. Dar, cel mai important, trăiesc permanent cu dorul de țară în suflet. Trebuie respectați, pentru că sunt frații noștri“, a subliniat Gabriela Firea.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, deoarece în străinătate sunt doar 700.000 de români cu domiciliu legal, restul până la cinci milioane fiind prostituate - fetele alea de le duc ăștia”.