Raed Arafat a oferit jurnaliştilor EVZ primele declaraţii oficiale în legătură cu drama în care un elicopter SMURD s-a prăbuşit pe teritoriul Republicii Moldovei în timp ce se afla într-o misiune de salvare a unui pacient de 60 de ani care suferise un atac cerebral.

Mai mult decât ce ştiţi şi dumneavoastră, nu am ce să declar. Am ţinut legătura cu colegii din Moldova. M-a sunat Ministrul Sănătăţii din Republică. Investigarea cazului se va face la comun, ministrul Tobă cu procuratura vor lucra împreună cu autorităţile moldovene.

Întrebat cum se desfăşoară procedura zborurilor SMURD pe teritoriul Republicii Moldova, Secretarul de Stat, Raed Arafat a declarat că există la bază un protocol semnat de Guvernele celor două ţări.

Alertele din Moldova intră exact ca cele din România. Este o procedură cu dispeceratul de Iaşi. Planul de zbor e prestabilit, elicopterul porneşte în misiune. E o procedură în baza protocolului semnat de Guvernul României şi Guvernul Moldovei. 

Până la noi informaţii oficiale legate de conjunctura în care s-a produs accidentul aviatic, acesta fiind pus pe seama condiţiilor meteo nefavorabile, Raed Arafat a menţionat că decizia zborului aparţine exclusiv pilotului

Decizia zborului este decizia pilotului din punct de vedere meteo şi tehnic. Nu am informaţii legate de condiţiile meteo şi asta aşteptăm din partea echipei de anchetă. 

Secretarul de Stat a mai adăugat că cel mai probabil, trupurile celor patru victime ale accidentului vor fi repatriate pe cale terestră.