Marcel Boloș: „Este o zi istorică pentru fondurile europene din România. Am adoptat următoarele proiecte: Programul național pentru introducerea de gaze naturale în localitățile în care locuințele sunt încălzite cu combustibil solid. Are o valoare de 500 de milioane de euro și se adresează la 200.000 de gospodării din România. Procedurile de achiziție publică pentru fondurile europene. Operationalizarea completelor de judecată pentru achizițiile publice.

OUG prin care programul național regional se descentralizează la nivelul regiunilor. Autoritățile locale vor putea fi implicate în proiectele pentru transport. Dacă vor o centură ocolitoare, proiectul se transformă către autoritatea locală”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.

Marcel Vela: „Constituirea stocurilor de urgenţă pentru epidemii. Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate se va ocupa de achiziţii. Ministrul Sănătăţii este abilitat pentru a decide instituirea carantinei pentru persoanele care intră în România venind din zone afectate de epidemii. S-a adoptat un amendament al ministrului Transporturilor cu privire la achiziţia unor scanere termice pentru aeroporturile internaţionale. OUG cu privire la circulaţia pe drumurile publice defineşte normele de conduită pentru conducătorii de trotinete electrice.

Cel puţin 14 ani pentru a conduce o trotinetă electrică, trotinetele trebuie să aibă mijloace de iluminare. Sub 16 ani este obligatorie casca de protecţie. Este interzis transportul pasagerilor pe trotinete. Zona de folosinţă sunt pistele de biciclete sau zonele de drum unde viteza maximă este de 50 de km/oră. Trotinetele nu au voie să circule cu peste 25 de km/oră. Regelemtare impusă de o decizie a CCR, 317/2019. Referitoare la poliţia judiciară. Numirea şi revocarea poliţiştilor judiciari se realizează conform statutului poliţistului.”, a declarat Marcel Vela.

Monica Anisie: „În această seară a propus trei măsuri pentru sistemul de educație: Modificarea art. 84 alin 3 din legea educației. În felul acesta se armonizează legislația navetei elevilor, decontarea acesteia. Cea de-a doua OUG pe care am prezentat-o Guvernului este OUG privind programul pilot privind acordarea unui ajutor alimentar pentru preșcolari.

Prin această OUG am extins programul Masa Caldă de la 50 de unități de învățământ la 150. Acest program-pilot a început în 2016 și a rămas la același număr timp de trei ani. Cea de-a treia măsură este cea la costul standard atât pentru unitățile de învățământ de stat cât și cele particular. Trebuie să precizez faptul că prin aceste două HG stabilim și costul-standard dar îi anunț și pe profesori că se materializează creșterea salarială”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.

 

Printre OUG propuse s-au numărat: cea care modifică legislația electorală, pe cea din domeniul sănătății care introduce spitalele private în programele naționale pentru susținerea bolnavilor, sau cea care vine să rezolve, într-o primă etapă, decontarea de către stat a navetei școlare a elevilor.

La începutul ședinței, premierul a confirmat că pe ordinea de zi a ședinței de Guvern există un proiect de OUG pentru reglementarea alegerilor parlamentare anticipate. El a precizat că la acest act normativ s-a lucrat împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu există o reglementare precisă în acest domeniu, ci doar prevederi constituționale care stabilesc termenul maxim în care pot fi organizate alegerile anticipate după dizolvarea Parlamentului.

Pe de altă parte, Orban a negat informațiile potrivit cărora Guvernul va da OUG pentru alegerea primarilor în două tururi pentru că acest lucru a fost reglementat prin asumarea răspunderii. El a mai subliniat că nu poate fi emisă o OUG în situația în are există în derulare o procedură de angajare a răspunderii în Parlament.