Declarații incendiare ale unui fost sclav al iluziilor

Declarații incendiare ale unui fost sclav al iluziilor

În ciuda avertismentelor medicilor, a familiei, a multor instituții specializate, foarte mulți tineri se droghează.

La început totul este doar o curiozitate „nevinovată”, după care se instalează, încet dar sigur, dependența de aceste substanțe ucigătoare.

Un tânăr de 29 de ani din Piatra Neamț, a avut curajul să renunțe la droguri după ce a consumat mai bine de 8 ani diferite substanțe halucinogene și chiar a fost unul dintre dealerii locali.

El susține că foarte multe persoane până în 30 de ani, care lucrează în instituții respectabile, se droghează. Din orașul lui, tânărul spune că aproximativ 60% dintre tineri se droghează.

Ne puteți urmări și pe Google News

Droguri pentru 60% dintre tineri

,,Vă spun sigur că 60% din tineri fumează, pentru că sunt foarte accesibile, le găsești oriunde și costă puțin. Așa, să-ți iei marijuana, e de la 60 de lei în sus un gram. Ce părinte îi da copilului 60 de lei bani de buzunar în fiecare zi? Plus că nu sunt așa de ușor de găsit. Iar Statul nu-i ajută cu nimic pe acești tineri, practic singura lor șansă sunt părinții”, a povestit tânărul, potrivit mesagerulneamt.ro

Cum a început totul

„Prima oară când am fumat aveam vreo 14 ani, m-a îndemnat anturajul. Am simțit o ușoară amețeală, nimic alarmant. Am fumat cânepă de pe câmp. Pe urmă s-au deschis magazinele de etnobotanice în oraș și am lucrat la un astfel de magazin. Dacă o pot numi o meserie, este o meserie din care poți să faci cel mai ușor bani, fără să faci nimic. Cu o minimă investiție, îți scoți cel puțin de 10 ori suma investită”, a spus tânărul.

„În general din Spania și Olanda, astea fiind țările de tranzit, ele de fapt și de drept se produc în China. Nu știu exact ce conțin, dar au un efect ca și heroina, dar vă zic din ce m-am documentat pe internet, pentru că heroină chiar n-am luat niciodată. Am luat tot felul de substanțe. De la cocaină până la iarbă, hașiș, ketamină, ecstasy, MDMA, amfetamine, deci am încercat tot, mai puțin heroina. Dar sevrajul pe care îl dă heroina e mai slab decât sevrajul de la etnobotanice” a mai spus tânărul.

Decizia care i-a schimbat viața

„Știu și am reușit să-i determin și pe alții. Am avut prieteni care au trecut prin aceeași luptă prin care am trecut și eu. Mulți dintre ei au câștigat și au trecut aproape 3 ani de când nu se mai droghează cu absolut nimic. Și cam toți am trecut prin aceleași stări.

În ultimul an nu mă odihneam, creierul meu era obosit. Mă uitam la ceas, era 6:30, mă culcam să văd când îmi trebuie, când îmi cere organismul. După 30 de minute mă trezeam instant și credeam că-s fresh, dar nu eram. Nu mă odihneam, din jumătate în jumătate de oră mă trezeam să fumez. Ajunsesem la 5 pachete de țigări pe zi".