Declarații de ultima oră! Noul Guvern, un pas mai aproape de Palatul Victoria

PNL_Orban_Citu_gorghiu

Premierul propus, Ludovic Orban, a declarat marți după-amiază că a purtat discuții cu reprezentanții partidelor votante a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă și că noul guvern se aproprie de învestirea în Paralament.

„Am avut discuții cu reprezentanții PMP, cu reprezentanții ALDE, cu reprezentanții UDMR și reprezentanții USR. Negocierile au decurs bine. Ne-am înțeles aproape în toate punctele. Cu aproape fiecare formațiune politică am convenit un cadru de colaborare care va fi materializat sub forma unor înțelegeri care vor fi validate în conducerea partidului PNL și în conducerea formațiunilor politice. Suntem, practic, pe drum bun. Am făcut pași serioși înainte și sunt la fel de încrezător ca și  din momentul desemnării ca șansele noastre de a reuși învestirea Guvernului sunt foarte mari.

În ceea ce privește discuțiile și înțelegerile pe care le-am avut cu reprezentanții USR, am abordat, practic, teme care vizează: protecția mediului, teme economice, teme din domeniul justiției, teme din domeniul reformei electorale. Trebuie să mărturisesc că a fost o discuție foarte bună, în care a existat o dorință de înțelegere din partea ambelor părți și nu am avut aproape niciun fel de problemă pentru a putea ajunge la un acord, care, evident, va fi supus validării organismelor statutare celor două formațiuni politice”, a declarat Ludovic Orban.

Referitor la învestirea noului guvern, Ludovic Orban a afirmat că este foarte încrezător

„Sunt la fel de încrezător că șansele noastre de a reuși învestirea Guvernului sunt foarte mari”, a declarat Orban.

După ce a discutat cu toate partidele din opoziţie, Orban a declarat că a mai rămas de negociat doar cu PRO România.

„Negoicerile au decurs bine, ne-am înțeles aproape în toate punctele. Cu aproape fiecare formațiune am convenit un cadru de colaborare care va fi materializate prin înțelegeri care vor fi adoptate de conducerea PNL. Suntem practic pe drumul bun!, a spus Orban

Ludovic Orban susține că a avut o discuție foarte bună cu reprezentanții USR pe toate temele propuse de aceștia.

„În ceea ce privește discuțiile și înțelegerile avute cu USR, am abordat teme care vizează protecția mediului, reforme în justiție, reforme electorale. Trebuie să menționez că am avut o discuție foarte bună și am ajuns la un acord. Am avut o discuție legată și privitor de propunerile de miniștri și pe orice domeniu au solicitat numele, le-am dat acest nume și am stabilit că în momentul deciziei finale vom avea o discuție telefonică”, a declarat Ludovic Orban.

Despre discuțiile cu ALDE și UDMR Ludovic Orban a declarat că vor fi parafate înțelegeri și că a fost de acrod cu solicitările avute de Călin Popescu Tăriceanu și de Kelemen Hunor.

„Discuțiile cu ALDE, au avut niște solicitări printre care menținerea cotei unice, corectarea OUG 114 înțelegerea pe care am avut-o și cu partenerii de la USR și cu UDMR, de asemenea ne-am înțeles pe listarea Hidroelectrica la Bbursă și deblocarea proiectelor pe infrastructură. Cu UDMR am convenit elementele unui acord de colaborare parlamentară”, susține premierul desemnat.

Singurule discuții în care nu s-a ajuns la un acord au fost cele cu PMP, partid care a cerut intrarea la guvernare și un minister pentru relația cu Republica Moldova.

„Avem încredere că vor reflecta la decizia pe care o vor lua și vor susține Guvernul. Am avut câteva puncte în care nu am putut ajunge la un acord deplin. Sunt de acord însă cu înființarea unui departament în subordinea premierului pentru Relația cu Republica Moldova. În ceea ce privește participarea la guvernare cu miniștri, în toate discuțiile cu ceilalți parteneri preferința a fost de a nu exista o reprezentare în guvern a altor partide, un guvern monocolor. Sigur am avut o discuție înainte de moțiune în care le-am prezentat celor de la PMP deschidere, dar constrângerile din timpul negocieriloe ne-au dus la această decizie”, a concluzionat președintele PNL.