Declaraţie şoc de peste Ocean: Statele Unite şi o mare parte din Europa ar putea fi deja în recesiune

Statele Unite şi o mare parte din Europa ar putea fi deja în recesiune ca urmare a scăderii bruşte a cererii pe pieţele emergente, a declarat Tom Linebarger, care va prelua funcţia de director executiv al Cummins, cel mai mari producător de motoare din SUA, într-un interviu pentru Financial Times.

"Va fi din ce în ce mai rău. Unele state europene sunt deja în recesiune sau vor fi cât de curând", a declarat Tom Linebarger. "În trei-patru luni vom afla exact care este situaţia, dar nu m-ar mira ca Statele Unite să aibă deja creştere negativă", a adăugat acesta.

Şeful Cummins s-a arătat îngrijorat de evoluţia pieţelor emergente. Chiar dacă economiile Chinei şi Indiei cresc într-un ritm ameţitor, ratele inflaţiei sunt mari. Pentru a ţine inflaţia sub control ratele dobânzilor vor creşte, ceea ce va afecta cererea.