Evenimentul Zilei > International > Declaraţie incendiară a preşedintelui Cehiei: integrarea MUSULMANILOR este IMPOSIBILĂ. Zeman este convins că valul de refugiaţi care s-a revărsat asupra Europei este opera Frăţiei Musulmane
Declaraţie incendiară a preşedintelui Cehiei: integrarea MUSULMANILOR este IMPOSIBILĂ. Zeman este convins că valul de refugiaţi care s-a revărsat asupra Europei este opera Frăţiei Musulmane

Declaraţie incendiară a preşedintelui Cehiei: integrarea MUSULMANILOR este IMPOSIBILĂ. Zeman este convins că valul de refugiaţi care s-a revărsat asupra Europei este opera Frăţiei Musulmane

Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale anti-imigranți, susţine că integrarea musulmanilor în societate în Europa este “practic imposibilă”, fiind convins că valul de imigranţi care s-a abătut asupra bătrânului continent face parte dintr-un plan mai amplu pus la cale de Frăţia Musulmană, cea mai veche şi mai mare organizaţie islamistă din lume.

"Experiența unor țări din Europa Occidentală unde există ghetouri și sate excluse arată că integrarea comunității musulmane este practic imposibilă", a declarat președintele Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale anti-imigranți,  într-o înregistrare video publicată pe site-ul cotidianului de mare tiraj Blesk.

"Să-i lăsăm să își trăiască propria cultură în țările lor și să nu îi ducem în Europa, altfel se va termina ca la Koln", a adăugat el, făcând referire la violențele împotriva unor femei în noaptea de Anul Nou în acest oraș din centrul Germaniei.

"Integrarea este posibilă în cazul unor culturi similare, iar similitudinile pot varia", a adăugat el, subliniind că unele comunități ne-musulmane, precum cea ucraineană sau cea vietnameză, s-au putut integra în societatea cehă.

În vârstă de 71 de ani, Zeman, președinte de stânga, primul șef de stat ales prin sufragiu universal în Cehia, și-a exprimat în mai multe rânduri opoziția față de primirea de imigranți în Europa.

Potrivit președintelui ceh, confreria Frăția Musulmană din Egipt se află în spatele actualului val de imigranți care folosesc mijloace financiare "venite dintr-un anumit număr de state", pentru "a prelua progresiv controlul asupra Europei".

La sfârșitul lunii decembrie, în mesajul său de Crăciun, președintele ceh a calificat drept 'invazie organizată' actualul val migrator, invitându-i pe tinerii imigranți din Siria și Irak "să pună mai degrabă mâna pe arme" pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Conform cifrelor ONU, peste un milion de imigranți au ajuns în Europa în 2015, fugind de conflicte armate din Afganistan, Irak și Siria.

Frăţia Musulmană este o grupare religioasă şi politică fondată pe credinţa că Islamul nu este o simplă religie, ci un stil de viaţă. Organizaţia consideră că oamenii ar trebui să renunţe la stilul de viaţă laic şi să se întoarcă la învăţăturile Coranului, care, după credinţa lor, stau la baza formării familiilor, comunităţilor şi statelor. „Allah este adevărul nostru suprem“, „Coranul este legea noastră, lupta este drumul nostru“ şi „introducerea legii lui Allah în ţară“ au fost şi sunt principiile care conduc organizaţia. Practic, Frăţia Musulmană nu vrea ca religia şi puterea politică să fie separate în stat, aşa cum este cazul în civilizaţiile occidentale.

Frăţia Musulmană a apărut pe scena politică din Egipt acum mai bine de 80 de ani, fiind înfiinţată de Hassan al-Banna în 1928. Iniţial, membrii organizaţiei vroiau să-i înlăture de la putere pe britanici şi să scoată ţara de sub influenţa valorilor occidentale.

În primii ani de existenţă, Frăţia Musulmană s-a concentrat pe probleme religioase, sociale şi de educaţie, dar, pe măsură ce a câştigat tot mai mulţi susţinători, organizaţia s-a mutat în sfera politică, organizând proteste împotriva guvernului egiptean.

Frăţia Musulmanilor consideră că nu este nevoie de violenţă pentru a îndeplini lucrurile pe care şi le propune. Totuşi, mai multe grupuri care au legătură cu organizaţia islamistă au dat dovadă de acte de violenţă.

În anii ’40, o ramură a Frăţiei Musulmane a fost considerată vinovată pentru o serie de acte violente, inclusiv asasinarea premierului egiptean Mahmud Fahmi al-Nuqrashi, în 1948. Liderul grupării islamiste a fost asasinat şi el la scurt timp după.

În anii ’50, Frăţia Musulmană s-a retras de pe scena publică şi  mulţi membri ai organizaţiei au fugit din ţară din cauza persecuţiilor pe care le-au suferit la mâna conducătorilor Egiptului, scrie CNN.

Frăţia Musulmană a crescut în anii ’80, când tot mai mulţi egipteni interesaţi de islamism s-au alăturat grupării, iar după invazia americană a Irakului în 2003, organizaţia a devenit mai populară ca niciodată.

Până anul trecut, Frăţia Musulmană nu a putut opera pe plan politic fiindcă partidele islamiste erau intezise de lege. În decembrie 2011, lucrurile s-au schimbat odată cu câştigarea majorităţii parlamentare de către Partidul Libertăţii şi al Justiţiei, înfiinţat de Frăţia Musulmană.

Organizaţia are ramuri în mai multe ţări din lumea arabă, în special în Africa (Sudan, Siria), dar şi în Statele Unite. Actualul lider al Frăţiei Musulmane (ghidul suprem) este Mohamad Badie.