Declarație HALUCINANTĂ despre primirea ȘPĂGII dată de chirurgul care a cerut 6.000 de lei pentru o operație. Medicul e sub control judiciar

Judecătorii Tribunalului Timiș l-au pus sub control judiciar pe chirurgul Caius Glad Streian de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara. Acesta a fost prins în flagrant, marți, încasând o parte din banii cu care a condiționat efectuarea unei intervenții chirurgicale.

Completul de judecată a stabilit durata controlului judiciar în cazul medicului șpăgar la două luni. De asemenea, instanța de judecată a mai hotărât și că medicul nu-și mai poate exercita profesia pe durata în care se află sub control judiciar; el nu are voie să părăsească Timișoara fără încuviințarea procurorului, nu are voie să contacteze și să se apropie de denunțător sau de rudele acestuia și trebuie să se prezinte, periodic, în fața procurorului de caz. Măsura poate fi contestată în 48 de ore la Curtea de Apel.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, medicul ar fi cerut unui pacient 6.000 de lei pentru o operație pe inimă. Marți, chirurgul a fost prins în flagrant când încasa jumătate dinb sumă, respectiv 3.000 de lei.

Conform anchetatorilor, medicul ar fi primit inițial 1.000 de lei, pentru intervenție, însă ulterior el ar fi solicitat încă 5.000 de lei, menționând că este vorba de o operație complicate.

Medicul Caius Glad Streian a susținut în prima sa declarație data în fața anchetatorilor că suma găsita pe un raft din biroul său nu a fost pretinsă în mod expres, ea fiind lăsată acolo de soția denunțătoare a pacientului, Ileana C.

“In dimineața zilei de 10.11.2015, doamna respectivă, care a pretins că este soția pacientului C. Tiberiu Petru, a discutat din nou cu mine, ocazie cu care i-am relatat că soțul său va fi operat în această zi, spunându-i totodată că este o operație complexă și costisitoare pentru sistemul sanitar, dar nu-mi amintesc dacă am făcut referire la vreo sumă de bani. Menționez că nici de această data nu i-am pretins vreo sumă de bani. În jurul orei 15, m-am întâlnit pe coridor cu doamna respectivă, care mi-a spus că mă așteaptă de mai mult timp, motiv pentru care am invitat-o în camera medicilor pentru a discuta. I-am relatat acestei doamne că am procedat la efectuarea intervenției chirurgicale a soțului său, că acesta este stabil după ce i s-a schimbat valva aceea infectată și că sper că va fi în regulă, în acel moment fiind la terapie intensivă. în timpul discuției, doamna respectivă mi-a pus pe masă o sumă de bani, pe care eu cred că am luat-o și am pus-o într-un raft. Revin și precizez că eu cred că doamna respectivă a pus suma de bani în raft. Menționez că nu i-am pretins niciun moment o sumă de bani, dar nu-mi amintesc dacă am refuzat acei bani. Când au intrat în biroul meu organele judiciare, au observat pe polița unui raft deschis o sumă de bani în bancnote de 50 de lei, despre a cărei proveniența sau posesie nu-mi amintesc ce am declarat. într-un dulap închis cu o cheie ce se afla în posesia mea, s-au găsit mai multe plicuri goale, precum și un plic ce conținea suma de 1.000 de lei, care erau banii mei de-acasă, dar nu mi-am amintit ce sumă era în plicul respectiv”, a declarat medicul în față procuroarei Lavinia Dumitrescu, citat de Impactpress.ro.