Declaraţia a fost dată în legătură cu situaţia Brexitului, depre care a spus că este „foarte greu de negociat cu UE”.

În acest context, Trump a aruncat o săgeată și către Theresa May, fostul premier, precizând că Boris Johnson, actualul premier, este omul potrivit pentru a conduce Regatul Unit.

„ Discuţiile cu UE sunt dificile. UE negociază foarte aprig. Eu sunt prieten cu Jean Claude Juncker, dar negociază foarte dur. Abia acum cred că Marea Britanie are pe cine trebuie la conducere”, a precizat Trump.

Te-ar putea interesa și: