Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni la Digi 24 că își dorește, ca orice liberal, două tururi de scrutin, anticipate și desființarea SIIJ. El spune că toate acestea trebuie gândite, în limitele constituționale.
„Nici un parlamentar liberal nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, în cazul în care aceasta va fi inițiată de PSD. Avem două probleme. Cu UDMR și cu ALDE care nu își doresc alegei locale în două tururi fiindcă vor pierde primari. Pro România foarte probabil va merge în siajul PSD, iar minoritățile nu știu cum vor vota”, a spus Rareș Bogdan.
Întrebat dacă este convins că moțiunea va pica, el a răspuns că: „Nu pot da scris că moțiunea pică”. El susține că negocierile vor continua până în ultimul moment, cu fiecare grup în parte și că PNL nu va renunța la ideea alegerilor în două tururi, pentru primari.
„Nu este dorită demisia premierului liberal indiferent cum se numește acesta. La acest moment nu susținem ca demisia premierului să ducă la anticipate. Sunt și alte măsuri constituționale care pot fi luate în calcul”, a mai afirmat Rareș Bogdan.
Cât despre linia - Fără penali în funcții publice - el a spus că „aceasta nu afecteaza PNL. Trebuie să face o distincție. Ma refer aici la sentințe date, nu la cercetări. Îl felicit pe președintele Iohannis că i-a retras decorația lui Adrian Năstase”.
Europarlamentarul a mai adăugat că: „Vrem să avem două tururi de scrutin, anticipate și desființarea SIIJ. Si mai dorim ca PNL sa aibă un candidat propriu la Primăria Capitalei cât și la sectoare. Este clar că la Capitală nu voi fi eu”.