Invitat la Naşul TV, fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a făcut o declaraţie care, prin gravitatea celor afirmate, are şanse foarte mari să fie declaraţia anului, deşi suntem de abia în luna ianuarie.
Traian Băsescu a precizat că a avut la dispoziție interceptări telefonice ale fostei sale consiliere, Adriana Săftoiu, acum la PNL.
În urma ascultării acelor discuţii, fostul lider de la Cotroceni şi-a dat seama că Adriana Săftoiu l-a trădat.
„Adriana Săftoiu și soțul ei m-au trădat. Adriana Săftoiu a plecat după ce mi s-au adus la cunoștință niște convorbiri telefonice. Instituțiile statului mi le-au pus la dispoziție, pentru că președintele trebuie protejat”, a spus Băsescu la Nasul TV.
“Domnul Săftoiu a plecat din fruntea SIE după o gafă monumentală”, a mai precizat fostul şef al statului.