Declarația 600 văzută de Nelu Trăznească din Brăhășești: „Și-au bătut joc de noi cu prețul porumbului, iar acum mai vor și bani!?”

Declarația 600 văzută de Nelu Trăznească din Brăhășești: „Și-au bătut joc de noi cu prețul porumbului, iar acum mai vor și bani!?”

Noile legi fiscale au stârnit de la bun început numeroase controverse. Una dintre ele prevede faptul că toate persoanele fizice care au realizat în 2017 alte venituri decât cele consemnate în cartea de muncă, iar aceste venituri extra-salariale sunt mai mari de 12 salarii minime, adică 22.800 lei (12 luni x 1.900 lei salariul minim), aveau obligația să depună, până pe 31 martie inclusiv, la ANAF, Formularul 600. Printre ele se numără inclusiv țăranii care au terenurile date în arendă Asociațiilor. Evenimentul zilei a mers la Brăhășești, în județul Galați, pentru a discuta cu localnicii și a le cere părerea

Toată lumea de aici așteaptă de la Dumnezeu. Dar dealurile Moldovei nu pot nici măcar să atingă norii, d-apoi să ajungă la El. Copacii sunt rari, iar seceta se instalează devreme. Pârâiașele seacă și ele, abia de mai rămâne un hir de apă și stai și te-ntrebi cât de ironic poate fi Marele Arhitect să adune la un loc în sărăcie câte o mână de oameni numai ca să se urască între ei.

Aici, viața se măsoară în boască și coceni

La apus de soare, umbrele crucilor de la Mărăști, Mărșești, Oituz și Soveja, crescute pe la 1916, se apropie înfricoșător de mult de localitate. În Brăhășești războaiele sunt, însă, altele: se măsoară în mâini de boască și în coceni de porumb. Când dă Dumnezeu, căruțele sunt pline. Unul cară saci, altul repară un acoperiș. Altul moare. Cei mai mulți zac beți de dimineața până seara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Brăhășeștiul a fost ridicat de un oier înstărit, a cărui stână era pitită în spatele dealului care flanchează spre apus localitatea, într-o vale ce se închide în toate punctele cardinale cu încrețituri abrupte ale pământului, care par a fi opera unor puhoaie biblice.

FOTO: Unul dintre lanurile de cucuruz ale Brăhășeștiului, sub paza sfântă a Bisericii. De anul acesta, o recoltă bogată nu le va mai aduce sătenilor doar bucurie, ci și motive de îngrijorare. Declarația 600 stă la pândă

Spre martie încolo, ploi absurde, mocănești și interminabile, se abat peste zonă ca o pedeapsă pentru vara aburindă ce-a trecut. Când am ajuns, tot satul mirosea a scândură umedă și putredă, a câine ud, a noroi și a chirpici rânced. Șuvoaiele făcuseră cratere în drumurile de pe deal, iar torenți spontani duceau furioși în aval apa care nu mai putea fi absorbită de pământ. Până și arborii păreau că se încrețiseră de la frigul ud, se încovoiau și se ascundeau unul în celălalt, tremurând la fiecare rafală care înfiora preajma plumburie.

Vocea satului din România profundă

În curticica lui, nea Nelu Trăznească așteaptă semn de la București și privește zbaterea naturii prin fereastra aproape opacă de condens a chilerului. Pândește atent fiecare zgomot și încearcă să-i deslușească semnificația, precum un câine de vânătoare versat. „Aiasta e ciutura de la fântână, se izbește de la vântul turbat... Aiștia sunt pașii lui Ion, frati-miu, e beat deja...”

Se uită obidit spre bunătățile rudelor venite din Capitală și se gudură la fiecare țigară primită. A învățat de la orătăniile preajmei că, dacă faci sluj, primești un osicior. Și un pahar cu rachiu. Și apoi poți să-ți bați liniștit iapa.

-Am un suflet mare, trăznească! - declamă el după fiecare gâlgâitură, apoi zâmbește cu cei doi canini care i-au mai rămas.

Brazdele adânci de pe față îl schimonosesc și îi ascund vârsta. E abia trecut de 50 de ani, dar arată de 70. Are o privire agățătoare, precum ciulinii locului, se uită la tine parcă de departe și îți măsoară, versat, puterea financiară, după vorbă, după port. Uneori, își șterge ochii cu mânecile, de parcă l-ar podidi plânsul.

- Trăzneascăăăă! A făcut, prin ‚78, o școală de ciocane pneumatice la Brașov, dar a fugit în ultimul an cu o „motancă” din Horezu și a stat la casa acesteia vreo 6 luni. Apoi s-a angajat la Deva, muncitor necalificat, dar pentru că venea mereu beat la muncă a fost dat afară de șeful de echipă.

- Iar ai trosnit la birt? - îl întreba acesta în fiecare dimineață.

- Mă, ăsta e Nelu al lui Trosnească! - a exclamat unul dintre muncitori odată, spre hazul general. Și Nelu-Trosnească i-a rămas de atunci porecla.

Omul și-a însușit supranumele ca pe un dar de la Dumnezeu, i-a falsificat originile, i-a schimbat o vocală și s-a mândrit cu el. Devenise, dintr- o dată, Nelu-Trăznească! Și-a schimbat chiar și vorba. „Trăzneascăăăăă!!”, îl auzi, de atunci, urlând la beție.

WC-ul din fundul curții. FOTOGRAFII: ANDREI POSPAI

A revenit acasă și și-a convins părinții să-i cumpere o iapă. Dar meșteșugul mânâirii calului l-a prins greu. În serile sângerii de vară își bătea iapa până la spume. Când urletele bietului animal deveneau de nesuportat, oamenii ieșeau speriați pe uliță.

- Ce se întâmplă? - Nimic. Iar își bate Nelu iapa.

Cum omora una, nea Toader, taică-su, îi cumpăra alta. Altă jucărie, același bici. Dar nici bietele animale nu rămâneau datoare. Îl călcau cu copitele și, de multe ori, îl trânteau la pământ. Mâna stângă a lui Nelu-Trăznească a fost prinsă în trei șuruburi mulți ani.

„Se urăsc oamenii între ei... A lăsat Dumnezeu prea puțină țuică”

E bucuros că mă vede. Mă urmărește cu ochi mari cum descarc sacoșele care i se cuvin. Au venit Bucureștii! „Ce faci, Nelule? S-a făcut porumbul astă-toamnă?”. „Da’ de unde! Au fost mici ciocanii, irlandezule…”. Mă minte. Se uită în pungi și găseste o sticlă de ulei. E dezamăgit. „Ulei îmi aduci, tu, mie, irlandezule? Păi, nu mi-a dat Asociația destul?”. Dar îi sclipesc ochii când dă de baxurile cu bere. „Ce mai e prin sat?”. „Se urăsc oamenii între ei, aia e!”. „De ce, nea Nelule?”. „Că a lăsat Dumnezeu prea puțină țuică, irlandezule!”. Râde știrb. „Lasă, că sunt sigur că matale te descurci”, îi zic. „De unde! Scoate 10 lei, irlandezule, să mă duc să iau o țuică”.

FOTO: Nelipsitele damigene ...

În schimbul arendei, primesc ulei de la Profi

Cu sticla de țuică în mână, Nelu pare un om renăscut. Se mai căinează un sfert de oră și pentru un pachet de țigări. Mă conformez. La magazinele din sat, țigările costă doar 10 lei și sunt aduse din Ucraina, iar eticheta îmi aduce aminte de Carpațiul de altă dată. Ne așezăm pe două scăunele făcute din butuci, sub pervaz, cât să nu ne atingă ploaia.

„Câte hectare de teren ai, Nelule?”. „Trei, irlandezule. Adică două, că pe unul l-am vândut săptmâna trecută”. „Ești latifundiar, bre!”, încerc eu să-l înveselesc. Nelu își umezește iar ochii. „Dacă nu dă Dumnezeu… A fost secetă mare, irlandezule”. „Lasă, bre, că ai mult pământ”.

„Și cine să-l muncească? Toți sunt plecați la furat pe-afară. Eu sunt bătrân...”. „Hai, că nu ești așa bătrân. Câți ani ziceai că ai? 50? Păi, la vârsta matale trebuie să învârți lumea pe degete…”. Majoritatea și-a dat terenurile la Asociație. Anul trecut, Nelu a avut în arendă trei hectare. Pe cele trei hectare a luat două tone de porumb și 60 de litri de ulei, dintre care 20 cu etichetă de Profi, iar pe celelalte scria simplu… Ulei. Bani, cam 200 de lei. Celor din sat nu li se prea dau bani. Primesc, dar nu integral, cei ce au pământ în arendă, dar nu locuiesc aici.

„Ce-ai făcut, Nelule, cu două tone de porumb?”. „Ce să fac, irlandezule? Am dat la cal...”. „Două tone??”. „Am mai dat prin sat, pe băutură și țigări. Iar cu ciocanii m-am încălzit astă-iarnă”. Î n t r-adevăr, ciocanii, adică știuleții care rămân după ce sunt curațați de boabele de porumb, sunt un combustibil incredibil de eficient. Aici, inclusiv grătarele sunt alimentate cu ciocani. „N-ai încercat să vinzi? Sunt, totuși, 2.000 de kilograme”. „Cui, irlandezule? Anul trecut a fost 60 de bani kilogramul”. „Doar atât??”.

Prinde 600-le „la mustață”! Calculele l-au năucit pur și simplu pe moldovean

La un simplu calcul, cele două tone de porumb primite de Nelu-Trăznească abia dacă valorează 1.200 de lei! Aflu că unii reușesc și îl revând, pe sume derizorii, celor de la care l-au primit. Adică Asociația le exploatează terenul, le dă 200- 300 de lei și „la revedere!”. Acum doi ani, Nelu a luat ceva mai mulți bani: aproape 500 de lei. Pentru că s-a făcut mai mult porumb. Totul e în funcție de anul agricol. Producție mai mare, cotă mai mare.

„22.000 de lei n-am avut toată viața, trăznească!”

„Dar impozite plătești, Nelule?”. „Ce impozite, trăznească?”. „Păi, n-ai auzit de noile legi? Matale ai pământ în arendă, așa că intri la declarația 600”. „Nu știu, irlandezule, trăznească!”. „Adică, dacă ai venituri mai mari de 22.000 de lei pe an trebuie să îi dai și Statului”. „Ce să mai dau, irlandezule? Nu vezi că trăim de pe azi pe mâine? De unde să am eu 22 de mii de lei”.

FOTO: Una din ulițele satului Brăhășești, județul Galați. De obicei, pustie

Citesc îngrijorare pe fața lui. „Nu, bre, dacă ai venituri mai mari de 22.000 de lei, îi dai trimestrial statului 2.000”. Stă și se gândește câteva secunde. „22.000 de lei n-am avut toată viața, trăznească!”. „Bre – îi zic –12.000 valorează porumbul la prețul pieței. Cu uleiul pe care l-ai luat și cu ăia 200 de ți i-au dat în mână, ești cam pe-acolo... E posibil că te încadrezi la declarația 600”. Mă privește cu neîncredere. Se scarpină în ceafă precum Moromete și-mi zice: „Cum adică? După ce că și-au bătut joc de noi cu prețul porumbului, acum vor și bani? Dar mie Statul ce îmi dă?”.

„Ne face autostrăzi, Nelule, să poți să te duci la băi și matale”. „Autostrăzi îmi trebuie mie, irlandezule? Voi, ăștia de la București, să vă duceți la băi. Eu n-am nevoie!”

Văd că nu pot s-o dau la pace cu el. Nu-i pasă de declarația 600 pentru că pur și simplu nu are nimic de dat. Casa e de paiantă, iar iapa e bătrână. Se uită melancolic la picătura de țuică rămasă pe fundul sticlei. Mai scot 10 lei din buzunar. „Hai, mai iați una!”. Îmi mulțumește cu privirea-i jilavă și se pierde ca o mogâldeață în noapte...

Explicațiile ministrului de Finanțe pentru nea Nelu

Autoritățile s-au străduit și încă se mai străduiesc să găsească formula magică pentru a-i mai ciupi un pic la buzunare pe contribuabili. Explicațiile docte ale ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici (foto), pentru toți românii: „Nu vom avea cinci formulare, cum sunt astăzi, ci va fi un singur formular pe care contribuabilul să-l depună o singură dată pe an. Un lucru foarte important este cel al schimbării calităţii de asigurat, care intervine la momentul plăţii şi la momentul depunerii formularului”. Ce n-ai înțeles, nea Nelule?