Eugen Teodorovici, noul ministru al Finanțelor din Guvernul Dăncilă a anunțat vineri seara, în direct la România TV, la emisiunea lui Victor Ciutacu, revoluţie în Finanţe. Celebrul și contestatul Formular 600 e prioritate pentru Teodorovici.
"Va fi OUG prin care vom prelungi termenul de depunere al formularului 600. Atâta timp cât se prelungeşte nu mai e nevoie să fie depusă acea declaraţie. Găsim o soluţie şi pentru cei care au depus deja. Merg la minister discut cu colegii ca să reglăm situaţia", a anunţat Teodorovici care propune o nouă viziune în minister şi anunţă noi obiective.
Eugen Teodorovici NU i-a comunicat încă lui Dragnea ce VREA să schimbe. „Ştiţi ca cineva să-mi fi închis vreodată gura sau...”
"Să strângem toate propunerile la minister şi să vedem ce facem cu ele. Au fost multe modificări. Cele mai multe într-un singur an. Toate se vor modifica aşa cum am promis. Eu trebuie să fac totul cât mai simplu şi uşor de aplicat. Trebuie să umblăm la partea birocratică, la rambursările de TVA", spune Teodorovici.
Are Teodorovici mână liberă?
Întrebat dacă are mână liberă să adopte ce măsuri doreşte la Ministerul Finanţelor, Teodorovici a răspuns: "Ce măsuri se justifică". "Ştiţi ca cineva să-mi fi închis vreodată gura sau să-mi fi legat mâinile să nu pot să fac ceva dacă cred că e bun acel lucru?", a adăugat Teodorovici. El a subliniat că, atunci când a avut argumente în Comisia de buget finanţe din Parlament, unele decizii ale Guvernului s-au modificat, potrivit agerpres.ro.
"Atunci când am avut argumente la nivelul Comisiei de buget-finanţe, am avut punctul meu de vedere, aţi văzut că de fiecare dată în Parlament unele decizii din partea Guvernului s-au modificat pentru că au fost argumente. Poate a fost acea lipsă de comunicare pe care toţi am invocat-o de-a lungul timpului şi din partea Executivului şi din partea Parlamentului şi de multe ori şi din partea partidului. Deci, eu zic că o comunicare mai bună va duce la soluţii mai bune", a mai spus Eugen Teodorovici.