CEX PSD. Viorica Dăncilă și partidul pe care-l conduce are de luat decizii cruciale cu privire la viitorul Guvernului, după refuzul președintelui de a numi interimarii propuși.
Klaus Iohannis a refuzat numirea interimarilor propuși de PSD, după retragerea celor de la ALDE de la guvernare. În aceste condiții, Viorica Dăncilă are nevoie de un nou plan de bătaie, motiv pentru care a convocat cel mai important for de decizie al partidului.
Premierul României a stabilit un nou Comitet Executiv Național (CEX) pentru luni, 9 septembrie, ora 18.00, la sediul central al PSD, din bulevardul Kiseleff. Potrivit șefilor partidului, la ședință ar urma să participe doar titularii.
PSD a pierdut majoritatea parlamentară și joacă pe muchie de cuțit. Chiar și în aceste condiții, Viorica Dăncilă ar putea merge în ședința de luni a CEX să ceară un vot pentru a merge la risc în Parlament, pentru a primi susținerea legislativului.
Viorica Dăncilă, atac dur la Klaus Iohannis
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Palatul Cotroceni a devenit un sediu de campanie, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat propunerile de miniștri interimari.
„Respectarea Constituției nu este facultativă, este obligatorie, iar domnul Klaus Iohannis ar fi trebuit să învețe acest lucru după multiplele situații în care a primit soluții nefavorabile de la Curte. Actualul președinte nu a venit în tot acest timp cu nicio soluție de deblocare a crizei, ci doar cu declarații care să o alimenteze. Candidatul Iohannis vorbește despre obligațiile premierului, dar nu se achită de propriile obligații. În schimb, se antepronunță în numele Curții Constituționale, în numele Parlamentului, și chiar în numele Guvernului”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.