Reprezentanţii Ministerului de Interne au luat joi o decizie foarte importantă în privinţa unui nume important de la vârful Poliţiei Române.
Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, Liviu Popa, a fost eliberat din funcţie, conform unui comunicat de presă al MAI. „Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a dispus luarea măsurilor administrative necesare pentru eliberarea din funcție a inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, chestor de poliție Liviu Popa, și punerea acestuia la dispoziția unității. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor urmează să fie asigurată de unul dintre adjuncți”, precizează ministerul.
Decizia demiterii vine după ce biroul lui Liviu Popa din sediul IPJ Bihor, dar şi locuinţa lui, au fost perecheziţionate recent de procurorii DNA. Oamenii legii cred că acesta ştia de faptul că mai mulţi ofiţeri ar fi luat taxă de protecţie timp de doi ani de la câțiva patroni, pentru a nu interveni în afacerile lor ilegale.
Marți dimineața, chestorul Liviu Popa, cel al Poliției Municipiului Beiuș, șeful Poliției Rurale Beiuș și comandanții posturilor comunale din Cărpinet și Pietroasa au fost audiaţi de procurorii DNA.