Au căzut capete! Decizie radicală a premierului Dăncilă după crimele de la Caracal

Premierul și ministrul de Interne i-au demis pe şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, şi pe prefectul judeţului Olt, Silviu Neacșu.

UPDATE: Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a declarat că l-a demis pe șeful Poliției Române, Ioan Buda, fiindcă s-au constatat nereguli în modul în care s-a acționat în cazul adolescentei ucise în Caracal.

„Am adus aici cei mai buni specialiști, adus forțe de la Corpul de control, am dispus această anchetă, dar vreau să vă asigur cu toată convingerea că sunt aici până la finalizarea anchetei, să mă asigur că toate lucrurile se vor desfășura într-un mod corect.

Concluzii nu pot să spun. Aici lucrurile nu au o cale de întoarcere. V-am spus de când mi-am început mandatul că nu voi tolera niciodată ca lucrătorii din Poliția Română, cei care nu-și fac datoria, să rămână”, a spus Moga.

Întrebat de ce l-a demis pe șeful Poliției din Caracal dacă nu ajung încă la vreo concluzie, Moga a spus că „Trebuie să luăm măsuri drastice. Trebuie să plătească într-un fel sau altul. Și eu sunt cel care pot să plătesc când există un eveniment ca acesta.

Din ce pot să vă spun, lucrurile nu au fost așa cum au trebuit să fie, motiv pentru care am propus demiterea șefului Poliției Române, prefectul județului. A trebuit să luăm aceste măsuri, nu pot să mă bag eu în ancheta procurorului, a Ministerului Public. E o anchetă complexă și toate rezultatele vi le vom pune la dispoziție”, a spus Nicolae Moga, potrivit antena3.ro

UPDATE: La solicitarea premierului Dăncilă, de demitere a şefului Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, şi a prefectului judeţului Olt, în cazul fetelor ucise în Caracal, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a anunţat, vineri seară, că locul lui Ioan Buda la şefia Poliţiei Române va fi luat de adjunctul acestuia, Florian Dragnea.

„Am propus demiterea şefului Poliţiei Române şi a prefectului judeţului Olt, domnul Dragnea, locţiitorul inspectorului general îl va înlocui imediat pe domnul Buda. Nu mă pot băga eu în ancheta procurorului şi eu nu plec de aici până nu finalizăm ancheta. Toate rezultatele vor fi puse la dispoziţie, sunt de 48 de ore ministru, atât timp cât sunt ministru voi avea grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga.

La rândul său, chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a declarat, vineri seară, la Caracal, că a luat act de demiterea sa pentru intervenţia defectuoasă în cazul fetei de la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă. Buda a spus că apelul Alexandrei s-a terminat cu „Vine, vine”.

„Am luat act de demiterea mea, am fost înştiinţat şi mi s-au raportat cronologic evenimentele care s-au întâmplat aici. Ştiu despre ce este vorba, cunosc tot ce s-a întâmplat în acest caz, în continuare totul va fi coordonat de domnul Dragnea Florin”, a declarat, vineri seară, chestorul Ioan Buda, demis din fruntea Poliţiei Române.

„Este o anchetă. Sunt mai multe date pe care nu pot să vi le dau acum. Polițiștii nu puteau interveni mai devreme. Procurorul nu a permis percheziția. Puteau să se găsească și alte tertipuri, puteau interveni. Mandatul a fost eliberat pentru ora 18.00. Transmit condoleanțe familiilor. Trebuie să efectuăm toate activitățile pentru a descoperi ce a făcut acest criminal. Polițiștii au făcut în cazul ei tot ceea ce au putut face", a spus Ioan Buda.

Totodată, Buda a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte ale Alexandrei: „Alexandra a spus: ”vine, vine criminalul”, din câte știm noi."

„Probabil că decesul s-a întâmplat imediat după apelul la 112", a mai spus acesta.

Întrebat dacă își reproșează ceva, acesta a replicat: „Îmi pare rău că a pierit această fetiță."

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea prefectului judeţului Olt, Petre-Silviu Neacşu, şi a şefului împuternicit al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Voiculescu Cristian.

Dăncilă motivează cererea sa spunând că au existat „deficienţe şi ezitări" privind intervenţia Poliţiei în cazul fetei de 15 ani care a fost dată dispărută şi apoi ucisă în judeţul Olt.

„În momentul în care în subordine au existat astfel de deficienţe, ezitări, astfel de lucruri care nu au ce căuta, cred că şeful Poliţiei trebuia să ia măsuri. Nu trebuie întodeauna să căutăm pe cel care are cel mai mic grad. De la cel mai mare până la cel mai mic trebuie să-şi asume acest lucru, iar când astfel de tragedii au loc trebuie să luăm măsurile care se impun. Atunci când se fac astfel de erori, cred că trebuie să acţionăm cu fermitate pentru ca pe urmă să nu ne mai întâlnim cu astfel de cazuri. Toţi trebuie să acţionăm cu fermitate atât din punctul de vedere al atribuţiilor care intră în subordinea Guvernului, dar şi din punct de vedere al preşedintelui României, unde în CSAT trebuie să ceară un raport riguros al modului în care a acţionat STS şi procurorul general", a declarat Viorica Dăncilă.

Aceasta speră ca „din momentul acesta să existe aceste demisii".

Şeful Poliţiei Române a aunţat că poliţiştii de la Caracal au aşteptat ordinul procurorului, care era şeful misiunii respective, însă a recunoscut că agenţii puteau interveni în orice moment, odată ce ştiau locaţia.

„Poliţia şi cu Parchetul, care erau ajuns acolo, au intrat atunci când a dispus domnul procuror, la ora 6 dimineaţa”, a afirmat Buda.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis către anchetatori trei zone în care fata s-ar putea afla, STS precizând ulterior, într-un comunicat, că Alexandra a fost localizată în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la 112.

UPDATE: Despre modul în care îşi fac poliţiştii datoria atunci când sunt chemaţi prin telefonul de urgenţă 112, un exemplu în acest sens este cazul unor vecini al nepotului favorit al latifundiarului Gigi Becali, Lucian.

Fiica fostului purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii a afirmat, vineri seară, că nepotul favorit al lui Gigi Becali, Lucian, îi face în permanenţă zile negre, având relaţii foarte încordate.

„Domiciliez în Bucureşti (Ilfov) şi am neşansa de a fi vecină (uşă în uşă) cu Lucian Becali. Suntem vecini de vreo 7-8 ani, din care în ultimii 5 am avut relaţii foarte încordate. Totul a pornit de la o agresiune a acestui individ faţa de omul de serviciu al rezidenţialului, la care fiul meu, care avea atunci 8 ani, a fost martor. Fapta s-a petrecut în 2015, în luna august. ", povesteşte I.R.

În 2018, Lucian Becali ar fi avut un nou conflict cu familia vecinilor săi.

„A încercat în repetate rânduri să o agreseze fizic şi verbal pe mama mea, proprietara imobilului, în vârstă de 70 de ani! Ea a sunat la 112. Cei care au venit la faţa locului au întrebat-o dacă ştie cine ar putea fi autorul şi când au auzit numele Lucian Becali nu doreau nici să facă poze. Mama i-a băgat mai mult cu forţa în casă şi i-a pus să ia probe. Au sunat la un şef de-al lor şi li s-a spus să nu cheme niciun laborator criminalistic, să urmeze o altă procedură".

„Apoi, tot anul trecut, într-o zi, mama l-a auzit pe Lucian Becali că o ameninţa şi a intrat în casă. „Ieşi, babo, să te omor!", a ţipat la mama. Ea a sunat la 112, sigur există înregistrarea acolo, şi i s-a spus să stea încuiată că nu au cum să o ajute", susţine fiica fostului purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii, potrivit romaniatv.net

Ştirea iniţială:

„E o tragedie cumplită care pe mine m-a marcat profund. E imperativ să se facă lumină în acest caz, iar cei care au greșit să plătească. Vreau să cer demisia șefului Poliției Române, Ioan Buda, a prefectului județului Olt, a șefului Inspectoratului Județean. Cred că trebuie să-și dea demisia de la cel mai înalt nivel până la ultimul responsabil. Cred că trebuie o analiză riguroasă a responsabilităților STS în acest caz. Trebuie ca domnul Iohannis să facă o analiză, toți trebuie să o facem și să luăm decizii stricte.

Eu cred că această decizie trebuia luată de la început. Astfel de greșeli trebuie sancționate cu fermitate pentru a nu se mai întâmpla. Președintele trebuie să ceară în CSAT o anchetă riguroasă. Și procurorul general trebuie să de explicații.

Nu ne-am gândit la persoane înlocuitoare. Cineva care să dea dovadă de implicare pentru a nu mai avea parte de aceste situații.

Este cutremurător, dar și revoltător. Chiar dacă era un apel fals, obligația lor era să verifice, nu să aibă această atitutine. Acești oameni puteau să intervină, puteau salva o viață”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit realitatea.net