Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu a fost eliberat din arest.
Acesta va rămâne în arest la domiciliu. ÎÎCJ a respins contestaţia făcută de procurorii DNA împotriva unei decizii luate în urmă cu două zile de Curtea de Apel București.
Astfel, Adrian Duicu poate fi judecat în continuare în arest la domiciliu. „A petrecut alături de ceilalţi doi inculpaţi, în stare de arest preventiv, 7 luni, găsesc o perioadă foarte lungă, chiar dacă acuzaţile sunt cele pe care le-aţi enunţat. Măsura e una tot de arest, chiar dacă e una la domiciliu. Are obligația de a se prezenta la termene şi la solicitarea organelor judiciare, restrângeri ale dreptului la liberă circulaţie, restrângeri prevind contactul cu multe persoane care au legătură cu cauza. E o măsură firească. Presupun că o găseşte miraculoasă”, a spus avocata lui Adrian Duicu, Alice Drăghici, la Digi24.
Reamintim că Adrian Duicu se folosea în scop personal de numele celor mai importanţi oameni în stat - premierul Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea sau şeful Poliţiei Române Petre Tobă, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupţie. Aceștia arată cum Adrian Duicu îşi impunea apropiaţii în poziţii strategice, ca la nevoie să fie el însuşi ajutat.