Acesta a fost întrebat, la finalul discuţiilor cu primarii de municipii, dacă proiectul va fi publicat pe site-ul MFP în cursul serii de marţi, potrivit agerpres.ro

"Nu. A rămas că discutăm la Finanţe în această seară şi mâine, undeva până în prânz, să comunicăm varianta finală", a răspuns ministrul.

El a precizat că au avut loc discuţii cu toate partidele pe marginea proiectului bugetului pe 2019.

"Am discutat cu toate partidele. Se discută deschis. Nu este cineva la birou la Finanţe care stă şi face undeva pe sub masă vreun buget", a mai afirmat Teodorovici.

Anterior, ministrul Finanţelor declarase, înainte de şedinţa Comisiei economice a Senatului, că proiectul de buget pe 2019 va fi publicat pe site pentru consultare publică după discuţia pe care o va avea cu reprezentanţii structurilor asociative la nivel local, menţionând că deficitul va fi "undeva la 2,55%".

"Despre buget vom discuta în momentul în care îl punem pe site pentru consultare publică, probabil că astăzi (marţi, n.r) o să avem acest buget, după discuţia cu cei din structurile asociative la nivel local o să punem pe site şi bugetul", a afirmat ministrul marţi la prânz

 

Te-ar putea interesa și: